Eveniment
VIDEO: Reacția lui Georgescu după ce a fost interzis de CCR: Mesaj anti Europa. Mențiuni despre diavoli, pandemie, Iad și Dumnezeu

Fostul candidat pro rus la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a reacționat după ce candidatura sa a fost interzisă de BEC, iar apoi de CCR. Acesta a avut un mesaj în care a vorbit despre cum a fost o victimă a sistemului, și cum a deranjat Uniunea Europeană. Mai exact că și-a dorit ca cei din Diaspora să se întoarcă în România, iar UE ”nu dorește acest lucru”.
Apoi a mai menționat clasicul mesaj anti sistem și cum sistemul l-a interzis. În ultima parte a discursului său a atins partea religioasă în care a făcut comparații biblice și a menționat diavoli, Iadul, dar a și pus la îndoială pandemia de COVID-19, despre care a spus că ” în așa zisa pandemie s-a făcut primul experiment când ne-au închis în case, au scos armata pe străzi și ne-au interzis credința, bisericile și mormântările”.
Însă mai mult de atât nu a menționat nici o persoană pe care votanții săi să o voteze la alegerile din mai. Citiți mai jos transcriptul declarației pe care Călin Georgescu, fostul candidat pro rus, a făcut-o în ziua în care i-a fost interzis să candideze la președenția României.
Mesajul lui Georgescu anti UE, cospirații despre pandemie și mențiuni despre Iad, Dumnezeu și demoni
”Dragii mei, bună seara! În această campanie, în această chemare, așa cum am numit-o, nu despre mine a fost vorba vreodată. Pentru mine ați contat voi, poporul, nu eu. Nu a fost și nu este vorba despre omul Călin Georgescu.
Putea fi oricare altă persoană. Sistemul nu acceptă pe nimeni din afara lui. De aceea eu am spus că nu schimbăm omul, ci schimbăm sistemul.
Practic, oricare dintre voi ar fi fost în locul meu, ar fi putut ajunge președinte spunând adevărul și dorind binele acestei țări. Desigur, însă sistemul nu l-ar fi acceptat pe bază acestor idei și pe bază acestui discurs. Pentru prima dată, în 35 de ani, eu alături de voi am venit și am spus adevărul.

Am vorbit despre corupție, despre dreptul îngrădit ale poporului, despre umiliințele și nedreptățile la care suntem supuși. Și cel mai important, am venit cu soluțiile prin programul de țară hrană, apă, energie. Clar și precis, adică prin noi înșine, independenți, suverani și demni.
Am vrut ca Bucureștiul să fie capitala Păcii
Am cerut pace între noi toți, pace pentru țara noastră, pace în lume și am solicitat însă și sistemului să revină în slujba oamenilor. Am fost și vreau să rămân un președinte al Păcii. Am vrut ca Bucureștiul să fie capitala Păcii și România să fie o Elveție a răsăritului.
Ca să ajungem acolo este nevoie să privim realitatea în ochi. În loc să spun că în țară curge lapte și miere, cum spun politicienii sistemului, eu am venit în fața voastră și am spus că până să curgă lapte și miere, acum este sărăcie și tristețe și nu mai vreau asta pentru poporul meu. Am spus că vreau să vină românii de peste hotare înapoi acasă și cred că acolo am supărat cel mai tare interesele Uniunii Europene pentru că ei nu vă vor înapoi acasă.
Mesaj anti Europa
Au nevoie de salahori în toate domeniile de activitate. Ați văzut sau ați auzit în afară de mine vreun alt candidat la președinție în această campanie, în această chemare vorbind despre corupție? Deși suntem cea mai coruptă țară din Europa? Nu. Ei nu vorbesc despre corupție.
De ce oare? În fața sistemului când spui adevărul comiți păcatul capital, a spune adevărul este o răzvrătire, o adevărată revoluție. Ei nu vor să audă adevărul pentru că adevărul doare și atunci vor să ne cenzureze drepturile cu orice preț și să trăim în minciuna lor pentru totdeauna. Sistemul este violent fizic și psihic.
Violența sa vine din ura profundă pe care o are față de poporul pe care trebuia să-l protejeze și nu să-l abuzeze. Violența a început din interiorul sistemului către popor și nu invers. Eu vă mulțumesc tuturor.
Știu că în inimile voastre arde sentimentul de nedreptate și este normal să fie așa. Dar să fim sinceri și cu noi. Am ajuns aici și din cauza noastră a tuturor celor care am privit de la distanță care ne-am bazat și am așteptat pe alții în loc să ne bazăm pe noi.
Am crezut că va veni mereu cineva să ne salveze. Că cineva va acționa în locul nostru. Sigur, nu se poate așa ceva.
Ce misiune spune că ar fi avut
Deci, da, am greșit și noi că am lăsat 35 de ani totul în seama altora. A Uniunii Europene pentru bani, a NATO pentru apărare, a Statelor Unite ale Americii pentru a ne salva chiar și din propriile alegeri. Așa am ajuns să depindem de alții și acum ne-am trezit că nu suntem în stare să ne decidem singuri.
Acum șase luni eu v-am chemat la o trezire în conștiință. Asta a fost misiunea mea. Explicând și expunând realitatea în care ne aflăm.
Misiunea s-a realizat. Poporul român s-a trezit în conștiință pentru a se putea salva și este capabil de asta, cu siguranță. Nu este misiunea unui om cu atât mai puțin a mea de a salva poporul român și niciun caz de unul singur.
Nimeni nu ar putea reface ce s-a distrus sau ce au distrus alții în 35 de ani. Misiunea de a schimba în bine aparține unei țări întregi, unui întreg popor, nu unui singur om. De aceea am vorbit permanent despre o chemare unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu.
Libertatea presupune ca voi toți să fiți liberi în conștiință. Alegerile corecte au fost mereu în mâinile și în inimile voastre și aici nu mă refer doar la alegerile electorale, ci la orice fel de alegere. Voi sunteți cei care trebuie să alegeți ce vă doriți pentru viitor și ne drăjduiesc din tot sufletul că de acum să o faceți cu toată conștiința voastră.
A vorbit despre demoni, diavoli, Iad și Dumnezeu. Teorii anti COVID-19
Consider că misiunea mea a fost îndeplinită. Am expus demonul în toată hidoșenia lui prin tot ceea ce am putut face cu toată ființa mea. Acum, odată ce vezi cum arată iadul, devine alegerea fiecăruia dacă și face pactul cu diavolul sau dacă rămâne cu credință în Dumnezeu.
Împreună am parcurs un drum al Golgotei. Am jerfit și am sperat fiecare dintre noi. Pare însă că după două mii de ani suntem în continuare în aceeași stare, aceiași oameni, ne ducem crucea și ne acceptăm soarta fără să dovedim statornicie în unitatea și în credința noastră pentru adevăr și pentru dreptate.
Totul este așa cum trebuie să fie. Nu e nevoie să fim iuți la judecată și să ne condamnăm unii pe alții. Eu ne drăjduiesc totuși că în aceste luni am deschis mințile și sufletele către adevăr.
Am expus lumea reală în care trăim. Dincolo de metaforii biblice, acum ați avut ocazia să vedeți adevărul, cel adevărat, cu ochii voștri. Ce se întâmplă dovedește că nu suntem liberi nici în România, nici în Europa.
”Ne-au închis în case” în pandemie
Se încearcă din răzputeri, uneori cu orice preț, să fim împinși spre supunere totală. De exemplu, în așa zisa pandemie s-a făcut primul experiment când ne-au închis în case, au scos armata pe străzi și ne-au interzis credința, bisericile și mormântările. Atunci am picat testul puțin, au ieșit să spună că nu era normal ce se întâmplă.
Foarte puțin. Dar important că au fost. Sistemul ne-a testat.
Am văsat și am înțeles că majoritar suntem supuși sau predispuși să ne supunem. Iar după tot ce s-a întâmplat azi, la Curtea Constituțională, de altfel în ultimele luni, vă spun că voi rămâne ferm în semnalul meu pentru libertate, democrație, pace și demnitate. Dacă doriți să susțineți orice persoană prin semnarea unor noi liste de candidatură, vă rog să o faceți cum vă dictează conștiința.
Pare că în aceste momente democrația și libertatea își dau ultima suflare și de aceea au nevoie, mai mult ca oricând, să arătăm democratic și în pace că alegerea noastră contează până în ultimul moment. Vă spun încă o dată. Noi suntem poporul, noi rămânem România.
Vă mulțumesc, a fost o onoare să fim împreună în această chemare istorică”, a declarat fostul candidat pro rus susținut de Moscova, după ce a fost interzis de Curtea Constituțională a României pentru a candida la alegerile din mai.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Tone Vasile
marți, 11.03.2025 at 22:06
CG la pușcărie!