Connect with us
Advertisement

Aiud

RESPECT! Ultramaratonistul aiudean cu o singură mână, Levente Polgar, îi taie lemne unui vecin cu drujba, în prag de iarnă

YouTube video

Publicat

Ultramaratonistul Levente Polgar, sportivul cu o singură mână din Aiud, arată încă o dată că nu există limite, atunci când îți pui ceva în minte. În prag de iarnă, acesta îi taie lemne cu cu drujba unui vecin ”cu care se mai ajută reciproc”.

Un exemplu de abnegație și voință, Levente face constant astfel de gesturi. Iarna trecută a tăiat lemne pentru familii cu mulți copii și pentru bătrâni neajutorați.

Levente Polgar și-a pierdut mâna dreaptă când era copil, dar asta nu-l împiedică să muncească în construcții, pentru a-și îndeplini visul. Este zugrav și știe să facă cam orice ține de amenajări interioare. De asemenea, nu se dă în lături nici de la lucruri mai complexe, cum ar fi tăiatul lemnelor cu drujba.

Între antrenamentele susținute și munca grea, Levi, cum îi spun prietenii, nu doar visează, ci chiar face istorie. Astfel, a fost primul sportiv cu handicap fizic, care a participat la cea mai dură competiție din lume, Ultra Arctic 6633.

Acum, Levente Polgar va merge din nou, pentru al treilea an, la Invictus. Acesta va închide ștafeta pe culoarul albastru Oradea – Carei, finalul fiind pe data de 25 octombrie, de Ziua Armatei, ziua în care se sărbătorește eliberarea de sub ocupație străină a ultimei localități de pe teritoriul țării.

Levente a făcut istorie particpând la Cursa Arctic Ultra 6633, considerată de mulți ca fiind cea mai dificilă, cea mai rece și cea mai crâncenă ultra-distracție de pe planetă. Evenimentul din 2018 a fost la cea de-a X-a ediție și l-a avut la start pe sportivul aiudean, primul ultramaratonist cu o singură mână acceptat vreodată la acest nivel.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement