Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Rețea de hoți români anihilată în Marea Britanie. Au dat peste 400 de spargeri în locuințe de lux

YouTube video

Publicat

O bandă formată din  cinci români au ajuns după gratii în Marea Britanie după ce au fost găsiţi vinovaţi de jefuirea unui număr de aproximativ 76 de locuinţe din mai multe zone ale ţării, într-o perioadă de trei ani, relatează românia24.ro.

Cătălin Zaharia, Constantin Stoian, Marian Molocia şi Daniel Stoean furau genţi şi ceasuri de lux, bijuterii sau monede de colecţie, iar banii obținuți de pe urmă vânzării lor îi trimiteau în România. 

spargatori-2

Catalin Zaharia, 29 de ani, Constantin Stoian, 29 de ani, Marian Molocia, 27 de ani şi Daniel Stoean, 35 de ani, ar fi jefuit între 400 şi 500 de case din zone rezidenţiale din West Midlands, West Mercia, Staffordshire şi Gloucestershire în decurs de 3 ani, între 2015 şi 2018.

Aceştia au fost surprinşi de camerele CCTV intrând pe ferestrele mai multor case şi au fost condamnaţi pentru jefuirea a 76 de proprietăţi, însă poliţia suspectează că au comis mult mai multe infracţiuni.  

spargatori3

Şeful grupului infracţional, Zaharia, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru conspiraţie la jaf, iar soţia sa la 4 ani şi jumătate de închisoare pentru spălare de bani. Molocia a primit 6 ani, iar Stoian şi Stoean au primit câte 4 ani de închisoare.

Potrivit poliției, ei ar fi furat bunuri în valoare totală de 800.000 de lire sterline, însă poliţia suspectează că prejudiciul ar fi, de fapt, de ordinul milioanelor de lire sterline.

spargatori4

I-am putut lega în mod direct de 100 de spargeri, unde au fost furate bunuri în valoare de 65,000£ şi de 800,000£. Însă suspectăm că au comis mult mai multe infracţiuni şi că au furat bani şi bunuri în valoare de milioane de lire. Patru sau cinci sute e o estimare rezervată”, a precizat sergentul de poliţie Sandy Thomson.

Spargerile le dădeau pe timpul nopţii, mai mereu în locuințe ce părea a fi nelocuite, şi ar fi avut avut loc începând cu anul 2015

Anchetatorii au descoperit vasta reţea infracţională după ce l-au arestat pe Zaharia, în 2017. Anchetatorii suspectează implicarea unor persoane aflate pe teritoriul României, posibil chiar în plănuirea jafurilor.

Descinderea la locuinţa lui Zaharia din Oldbury, West Midlands a fost o surpriză pentru autorităţi: bărbatul avea în casă o adevărată „peşteră a lui Aladin”, plină de bijuterii și alte lucruri de valoare.

spargatori-1

Pe telefonul lui Zaharia au fost descoperite schimburi de mesaje cu persoane din România despre jafurile organizate de acesta.

„Operaţiunile erau profesionist organizate. Catalin Zaharia coordona jafurile din Birmingham”, spun procurorii care subliniază dimensiunea internaţională a reţelei şi faptul că jafurile sunt bine plănuite. Poliţiştii colaborează cu autorităţile române pentru a-i descoperi pe toţi cei implicaţi. Printre bunurile recuperate din casa lui Zaharia se află o geantă Dior, ceasuri Armani şi Breitling, monede de aur Krugerrand, o geantă Adidas umplută cu bijuterii indiene.

Banda a fost descoperită după ce anchetatorii au găsit urme de ADN la câteva dintre proprietăţile jefuite: Molocia a lăsat o şosetă, iar Stoean a lăsat amprente pe o cutie de conserve. „Este una dintre mai extinse conspiraţii la jaf cu care ne-am confruntat în West Midlands, spun autorităţile care subliniază metodele profesioniste folosite de hoţi.

Ei intrau noaptea pe proprietăţi din zone rezidenţiale unde nu vedeau lumină, intrau doar pe fereastră pentru a evita alarmele direct în dormitoare şi chiar aveau asupra lor dispozitive de testare a purităţii aurului.

spargatori6

Potrivit anchetatorilor hoţii trimiteau des bani acasă la familie. De asemenea, membri ai familiei şi prieteni apăreau pe reţelele de socializare cu bijuteriile furate din casele britanice. Zaharia şi soţia îşi afişau bogăţia pe Instagram, în fotografii cu grămezi de bani.

surse: Daily Mail, birminghammail.co.uk, românia24.ro.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate