Connect with us
Advertisement

Blaj

VIDEO Sâmbătă, 30 septembrie: Inaugurarea Sălii Polivalente „Alba Blaj”. Recomandări pentru accesul rutier și parcare

Publicat

A mai rămas o zi până la inaugurarea Sălii Polivalente din Blaj. Sâmbătă, 30 noiembrie, noua Sală Polivalentă „Alba Blaj” va găzdui Supercupa României la volei, un cuplaj voleibalistic de excepție, în cadrul căruia se vor întâlni cele mai bune echipe de volei masculin și feminin din România. Ziua se va încheia cu un superconcert Voltaj.

Pentru marea inaugurare a Sălii Polivalente „Alba Blaj” toate biletele au fost vândute încă din prima zi de comercializare, scrie radioblaj.ro.

Locuitorii din zonă, rugați să-și parcheze autoturismele în curți

Pentru a facilita accesul publicului la eveniment, Poliția Locală Blaj roagă locuitorii din zonă să-și parcheze autoturismele în curți.

Apelul se adresează în primul rând persoanelor care au domiciliul pe următoarele străzi: Păcii (până la intersecția cu strada C.A. Rosetti), Gheorghe Lazăr, Aron Pumnul, Alexandru Borza (până la intersecția cu strada Luncii), Alexandru Ghe. Golescu și Privighetorii.

De asemenea, locuitorii din Blaj care vor participa la eveniment sunt rugați să vină la Sala Polivalentă pe jos sau să folosească taxiurile în acest scop.

Cei care vin cu autoturismele personale vor avea la dispoziție următoarele locații de parcare: Piața 1848, parcarea de la bazinul de înot și parcarea de la baza de agrement.

Riveranii sunt rugați să-și să-și parcheze autoturismele în curți, pe toată durata zilei de sâmbătă, 30 septembrie 2023.

Supercupa României la volei și surprize pregătite de organizatori

De la ora 16:00, se vor întâlni campioana României, Arcada Galați și câștigătoarea Cupei României, SCMU Craiova, la masculin, iar de la ora 19:00 va avea loc partida dintre Volei Alba Blaj, campioana României și CSM Lugoj, câștigătoarea Cupei României, la feminin.

După cele două meciuri va avea loc festivitatea de premiere.

Supercupa României va fi transmisă în direct de TVR 3, care va televiza ambele partide, precum și festivitatea de premiere.

Ziua se va încheia cu un superconcert Voltaj, programat în jurul orei 22:00.

Printre surprizele pregătite de organizatori se numără spectacole de majorete, dar și spectacole cu lasere și lumini.

Accesul publicului în Sala Polivalentă Blaj, situată în cartierul Veza, în zona stadionului CIL, va fi permis începând cu ora 14:00.

Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Blaj și Federația Română de Volei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement