Actualitate
VIDEO: Schimbări la Yahoo Mail. Vei putea accesa contul de utilizator fără autentificare cu parolă
Odată cu aniversarea a 18 ani, din această toamnă, Yahoo Mail marchează şi schimbarea aplicaţiei. Cea mai importantă noutate este că permite autentificarea fără parolă. Opţiunea va fi disponibilă atât pentru accesul de pe web, cât şi pentru smartphone-uri şi ceasuri inteligente.
A fost modificată aplicaţia, dar şi versiunea de web. Sistemul prin care Yahoo permite accesul utilizatorului fără parolă este On-Demand Passwords, ce se foloseşte de telefon pentru a verifica identitatea utilizatorului. Cu alte cuvinte, va trebui să activezi de pe telefon setările contului Yahoo Account Key şi primeşti un mesaj în care ţi se cere permiterea accesului.
În timp, aplicaţia poate fi actualizată şi să permită autentificarea biometrică prin cititoare de amprentă sau recunoaşterea feţei (cum face Windows 10). Totuşi, dacă pierzi sau n-ai telefonul lângă tine, trebuie să foloseşti o adresă de mail secundară pentru a dovedi că eşti tu, ceea ce poate fi un inconvenient.
„Emailul a moştenit vulnerabilităţile altor sisteme de pe Internet securizate cu parolă. Utilizatorii noştri folosesc prea des aceeaşi parolă, pentru mai multe conturi, şi asta dăunează securităţii. Poţi să sporeşti oricât securitatea prin parole, dar nu poţi să faci asta intuitiv şi simplu”, a explicat Jeff Bonforte, vicepreşedinte senior pentru Produse dedicate Comunicării de la Yahoo.
Mai mult, doar 10% din utilizatorii Yahoo folosesc autentificarea în doi paşi, o metodă sigură de securizare a contului.
sursa: adevărul.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News