Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO simulare 3D: Autostrada A1 Sibiu – Pitești, lotul 5. Lucrările încep pe 1 septembrie. Cum va arăta

YouTube video

Publicat

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a anunțat miercuri că pe 1 septembrie vor începe lucrările la lotul 5 al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, între Pitești și Curtea de Argeș. 

După 15 luni de la semnarea contractului, și anterior cu aproape trei ani de licitații și contestații, în sfârșit încep lucrările la cei circa 30 de kilometri ai Secțiunii 5 din Autostrada A1 Sibiu – Pitești. Pentru circa 356 milioane de euro, contractul semnat cu italienii de la Astaldi presupun finalizarea tronsonului de la Pitești la Curtea de Argeș în 48 de luni.

„Tocmai a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul Pitești – Curtea de Arges al Autostrăzii A1. Proiectarea a fost încheiată, intrăm în faza de execuție”, a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, precizând că lucrările vor începe de la 1 septembrie.

„Constructorul este deja mobilizat în teren pentru a porni munca pe cei 30 de km ai șantierului”, a spus Drulă.

În luna iunie, Drulă transmitea că pe atunci a fost emisă autorizația de construire și că „lucrările pot începe”.

Ce cuprinde tronsonul

Proiectul este unul amplu, care valorează 1,7 miliarde de lei și, potrivit ministrului Drulă, cuprinde:

  • 13 poduri;
  • 3 pasaje;
  • un viaduct;
  • 3 noduri rutiere la Curtea de Argeș, Băiculești și Bascov;
  • 2 spații de servicii, câte unul pe fiecare sens, care vor fi amenajare modern;
  • 2 parcări de scurtă durată, de-o parte și de alta a drumului;
  • 2 centre de coordonare și întreținere, la Bascov și la Curtea de Argeș.

Contractul cu Astaldi pentru cei 30,35 km din A1 Pitești – Curtea de Argeș a fost semnat în mai 2020, după aproape trei ani de licitații și contestații și, pentru circa 356 milioane de euro, presupune 12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuție.

Din ce se poate observa în randarea 3D a proiectului, realizată odată cu proiectul tehnic, autostrada care trece prin lunca râului Argeș și zona de protecție, precum și pe lângă lacurile de acumulare de pe traseu, iar corpul autostrăzii este ridicat pe toată lungimea sa. Practic, niciun drum nu supratraversează autostrada, ci trece pe sub ea.

Video-ul începe din zona Curtea de Argeș și continuă de-a lungul traseului până la Pitești și viitorul nod Bascov.

Lotul 5 al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, între Pitești – Curtea de Argeș – 30,35 km

Secțiunea 5 are circa 30,35 km, începe de unde se termină actuala A1 la Pitești (Bascov) și ajunge până la Curtea de Argeș. Constructorul Astaldi a fost contractat în mai 2020 pe circa 356 milioane de euro, iar prima etapă a fost proiectarea.

Valoarea contractului este de 1.710.277.069,34 lei fără TVA, iar durata de realizare este de 60 luni, respectiv 12 luni perioada de proiectare și 48 de luni pentru execuția lucrărilor.

Perioada de garanție a lucrărilor ofertată de ASTALDI SpA este de 120 de luni (10 ani).

sursa: hotnews.ro, Facebook

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate