Actualitate
VIDEO: Soluții pentru cozile interminabile de la Policlinica Spitalului Judeţean Alba. Programări pe trei luni, număr mărit de consultații și confirmări prin telefon
Conducerea Spitalului Județean Alba încercă să găsească soluții la problemele cu care se confruntă ambulatoriu spitalului unde, la fiecare început de lună, se crează cozi interminabile pentru programări la medicii specialiști. Managerul spitalului, Nicoleta Coşarcă, spune că se va încerca rezolvarea acestor neplăceri prin instalarea unui alt program de verificare a calității de asigurat, creșterea numărului de programări şi a intervalului, la trei luni.
Cozile interminabile de la policlinica din Alba Iulia sunt o adevărată problemă, atât pentru pacienții care așteaptă ore întregi, cât și pentru Spitalul Județean Alba. Pentru rezolvarea situației, conducerea instituției vine cu câteva idei.
„De câteva luni, iar am început să avem acele cozi în ambulatoriu. Fix în ziua în care încep programările, cade sistemul și nu avem alternativă, pentru că el cade în lanț. De la verificarea calității asigurat, la rețete, cad toate. Probabil că e supraaglomerat în prima zi. Am căutat de 2 săptămâni soluții”, a spus Nicoleta Coşarcă.
Una dintre soluțiile identificate este deschiderea programării pentru 3 luni în loc de 30 de zile, la specialitățile cum sunt cadiologie, neurologie, reumatologie și laborator.
„Deschidem programarea pe trei luni, o să creștem implicit numărul de consultații maxime accesibile pe program și o să încercăm să nu mai avem sincope – de natura medicul e în concediu, pacientul nu a fost anunțat, nu are cine să îl înlocuiască – și automat am bulversat toate pogramările pe ziua respectivă”, spune Nicoleta Coșarcă.
A doua soluție ţine de sistemul informatic şi operarea de îmbunătăţiri pentru a putea verifica dacă pacientul este asigurat. De asemenea, se va verifica telefonic fiecare pacient înainte cu o zi de a se prezenta la programare, pentru a confirma prezența sa.
„La specialitățile care sunt cu adresabilitate maximă și din cauza cărora apar acele cozi, programăm pe trei luni, dacă în cele trei luni starea de sănătate a pacientului se alterează, el poate apela la serviciul de urgență fără niciun fel de problemă. Fișierul și asistentele vor suna pentru a doua zi, toată lista de pacienți programați, să verifice dacă se prezintă sau nu la consultație. Dacă nu se prezintă, va intra alt pacient pe ziua respectivă, în așa fel încât să putem ocupa toate consultațiile pentru acea zi. Aici va trebui să existe colaborare între noi și pacient, în sensul că pacientul va trebui să lase numărul de telefon în momentul în care se programează”, a declarat managerul Spitalului Județean Alba, Nicoleta Coșarcă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News