Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Mii de români blocați pe aeroporturi. TOATE zborurile Blue Air din România, SUSPENDATE

Publicat

Blue Air Aviation suspendă de marţi, 6 septembrie, până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, a anunţat compania, printr-un comunicat.

Potrivit reprezentanţilor operatorului aerian, suspendarea zborurilor a fost determinată de faptul că, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, citați de agenția de presă agerpres.ro. 

Mii de călători au fost luați prin surprindere de decizia de încetare a zborurilor. Pe Aeroportul Otopeni marți, în jurul orei 17.00, unde sute de români așteptau să zboare cu avioanele companiei s-a declanșat un adevărat haos după ce călătorii s-au trezit cu zborurile anulate.

Potrivit antena3, pe aeroportul Otopeni erau în jur de 1300 de pasageri care așteptau să urce în avioanele companiei.

Toate zborurile planificate din afara României către orice aeroport din România, marţi, 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat, precizează compania.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat marți că instituția statului care a pus poprire pe conturile companiei aeriene BlueAir este Administrația Fondului de Mediu (AFM), din subordinea Ministerului Mediului și că va debloca conturile rapid. Premierul a mai spus că 3.000 de pasageri sunt afectați de decizia Blue Air.

„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declaraţiile publice şi instigările directe de ‘a nu mai cumpăra bilete Blue Air’ propagate în spaţiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului român, respectiv preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)”, susţin reprezentaţii companiei.


Aceştia menţionează că declaraţiile respective au condus la „distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, creşterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societăţii Blue Air Aviation SA de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condiţiile popririlor tuturor conturilor societăţii), blocarea tuturor discuţiilor purtate la Londra de acţionariatul Blue Air cu două mari firme de investiţii interesate în intrarea în acţionariatul Blue Air şi sprijinirea societăţii în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăţi din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”.

„Declaraţiile şi acţiunile iresponsabile ale unui reprezentant al statului român, precum şi decizia intempestivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societăţii, au adus Blue Air în situaţia nedorită de a îşi reduce operaţiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor şi al obţinerii autorizaţiilor necesare în vederea discuţiilor cu investitorii”, se mai arată în comunicat.


Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC) şi cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor. Compania are o echipă formată din aproximativ 700 de profesionişti şi operează avioane tip Boeing 737.

În cei 17 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.

Decizia Blue Air de a suspenda zborurile este una nejustificată şi solicit companiei să reia imediat toate zborurile şi să-şi onoreze obligaţiile faţă de călători, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Tanczos Barna.

„În legătură cu suspendarea zborurilor de către compania Blue Air, Ministerul Mediului face următoarele precizări: conturile au fost blocate de AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu – n. r.) din cauza faptului că Blue Air are o datorie de peste 28 milioane de lei la bugetul AFM. Este în procedură de executare silită de foarte mult timp, motiv pentru care s-a procedat, conform legii, la recuperarea acestei creanţe. Decizia de a suspenda aceste zboruri este una absolut nejustificată. Blocarea conturilor de către AFM nu justifică în niciun fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor de către această companie. Cer Blue Air să reia zborurile imediat, să-şi onoreze obligaţiile faţă de călători, să-şi onoreze obligaţiile faţă de bugetul de stat, să se adreseze imediat AFM pentru a solicita o reeşalonare a acestei datorii şi de a rezolva pe care legală acest diferend”, a spus ministrul Mediului.


El a subliniat că Blue Air are obligaţia de a plăti această datorie la bugetul AFM, deoarece nu a achiziţionat şi nu a restituit certificatele de gaze cu efect de seră, obligaţie respectată de celelalte companii aeriene.

„S-a ajuns în această situaţie datorită faptului că Blue Air nu a respectat legea. Subliniez încă o dată că această blocare a conturilor nu justifică în niciun fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor. Ministerul Transporturilor, prin licenţa pe care a emis-o, nu a condiţionat niciodată activitatea acestei companii în acest fel şi nu le-a dat drept niciodată să facă o asemenea suspendare a tuturor zborurilor. Solicit companiei Blue Air să se adreseze imediat AFM şi să rezolve pe cale legală acest diferend şi solicit, de asemenea, să reia imediat toate zborurile şi să-şi onoreze obligaţiile faţă de călători”, a reiterat Tanczos Barna.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că a avut o discuţie cu ministrul Mediului cu privire la situaţia creată în urma suspendării zborurilor companiei Blue Air.

„Am vorbit cu ministrul Barna, pentru că poprirea a fost făcută de către AFM şi urmează să aibă o discuţie cu cei care au luat această decizie şi să deblocheze situaţia, pentru că nu putem lăsa românii să aştepte în aeroporturile din care urmau să vină către ţară. Este vorba de 3.000 de români”, a spus el, înainte de a participa la evenimentul „România Viitorului” organizat la Politehnică.

sursă foto: Daniela Popescu, profil public pe Facebook.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement