Târgul ofertelor educaționale a început la Alba Iulia, joi 14 mai 2026. Este vorba despre un eveniment care aduce în Cetatea Alba Carolina companii din județ, dar și unități de învățământ.

În Piața Cetății timp de două zile mai multe companii din au venit pentru a le prezenta elevilor locurile de muncă pe care le au. De asemenea unitățile de învățământ în sistem dual, care formează muncitori calificați își prezintă oferta educațională.

Publicitate

La mare căutare sunt calificările tehnice, de la electricieni, electromecanici și până la muncitori calificați în domeniul ospitalității sau chiar specializări pentru saloanele de înfrumusețare.


Elevii și părinții încep să aleagă sistemul de învățământ dual deoarece după terminarea liceului, tinerii au un loc de muncă asigurat. Mai mult de atât, locurile de muncă pentru muncitorii calificați sunt bine plătite susțin reprezentanții companiilor.

Târgul ofertelor educaționale are loc în perioada 14 - 15 mai, în Piața Cetății din Alba Iulia. În cadrul evenimentului, elevii pot explora meseriile companiilor din judeţ, oferta educaţională a liceelor tehnologice la învăţământul tehnologic-dual, dar şi perspective noi, care conectează generaţii şi deschid drumuri către viitor.

Publicitate

Evenimentul este organizat de către Consiliul Județean Alba, Primăria Alba Iulia și Inspectoratul Școlar Județean Alba.

Evenimentul este dedicat elevilor care își caută drumul în educație. Timp de două zile, adolescenții descoperă oferta liceelor din județ și vor putea discuta direct cu reprezentanții acestora, pentru a afla informații despre oferta educațională 2026-2027.

Vizitatorii pot participa la activități interactive în cadrul standurilor liceelor și vor avea parte de suprize vesele și dulci.

De asemenea, elevii au ocazia de a vizita și standurile partenerilor economici, susținători ai învățământului dual.

Publicitate

Târgul ofertelor educaționale 2026. Program

Programul evenimentului este următorul:

Joi, 14 mai: 

  • orele 10:00 - 18:00

Vineri, 15 mai:

  • orele 10:00 - 16:00