Eveniment
VIDEO: Tradiție de 141 de ani, întreruptă de pandemie. Fanfara Petrești își amână celebrul marș de vestire a primăverii
De 141 de ani cântecul Fanfarei Petrești, cea mai longevivă fanfară din România, curge lin de-a lungul istoriei până în zilele noastre, încântând și bucurând sute de inimi. Astăzi, în contextul pandemiei, timpul stă în loc, iar Fanfara Petrești își amână celebrul marș de vestire a primăverii ”Der Mai ist gekommen”.
În cinstea trecutului grandios și din dorința de a vesti venirea primăverii, Fanfara Petrești obișnuia să realizeze anual, în pași glorioși, marșul de 1 Mai. Tradiția străveche se derula ritualic de 141 de ani, fără întrerupere, iar defilarea de 1 Mai începea în zorii zilei, la ora 6:00, instrumentiștii având haine de sărbătoare și șepci împodobite cu flori, simboluri ale primăverii.
Fanfara Petrești s-a tranformat în anul 2010 în Asociația Fanfara Petrești fiind susținută prin sprijinul Primăriei Municipiului Sebeș și Consiliului Local Sebeș și prin devotamentul și entuziasmul celor 25 de membri conduși de Voicu Cioară – Președinte și Ioan Jurju (Chirion) – Administrator. Toți membrii sunt puternic motivați de pasiunea pentru muzică, făcând posibilă continuitatea tradiției și culturii.
Până în prezent, Fanfara Petrești a fost prezentă la zeci de activități culturale, marșuri oficiale precum și evenimente speciale, generând de fiecare dată o atmosferă perfectă, în ton cu emoțiile momentului.
Momentan, situația actuală nu permite defilarea pe străzi și nici susținerea concertelor în aer liber, de aceea Fanfara Petrești oferă în dar un video de poveste, simbol al venirii primăverii.
”Așteptăm cu drag să ne reluăm activitatea și simțim lipsa repetițiilor și a momentelor noastre muzicale. Vă dorim multă sănătate și sperăm ca acest material video să vă bucure inimile!” a transmis Ioan Jurju (Chirion), administrator Fanfara Petrești.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News