Actualitate
VIDEO: Tradiții de Crăciun, păstrate cu sfințenie în Alba: ”Pițărăii” de la Limba
În satul Hăpria de lângă Alba Iulia, localnicii păstrează o superstiţie potrivit căreia, în ziua de Crăciun, în casă trebuie intre primul un bărbat, deoarece astfel vor avea bunăstare şi belşug în noul an. Obiceiul este păstrat şi în alte sate din Alba, însă în prima zi a noului an.
Cel mai cunoscut obicei este însă colindatul, care se păstrează în numeroase localităţi rurale din Alba şi unde cete de tineri sau chiar familii merg să colinde prietenii sau rudele, iar în fiecare casă sunt opriţi şi serviţi de gazde cu mâncăruri, prăjituri sau vin.
În unele localităţi, colindatul este însoţit şi de o superstiţie potrivit căreia cel mai vârstnic membru al familiei aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu sau porumb. Tradiţia spune că boabele pe care au călcat colindătorii vor fi amestecate cu sămânţa pentru anul viitor şi astfel recolta va fi bogată.În judeţul Alba, unul dintre cele mai vechi obiceiuri legate de sărbătorile de iarnă se păstrează în satul Limba, din apropiere de Alba Iulia, unde copiii merg la „piţărat” din casă în casă pentru a aduna în traiste colăcuţi, mere, nuci sau alte bunătăţi.
Vezi și MESAJE de SFÂNTUL ȘTEFAN: URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite prin SMS persoanelor dragi
Bătrânii satului povestesc că „Piţăratul” ar fi un obicei vechi care se păstrează din vremea dacilor şi este un mod de colindat special practicat de copiii din localitate.
Sursa: Asociația ”Limbenii”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News