Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Traficant de DROGURI, prins în FLAGRANT, la Teiuş. Aducea canabis cu maşini second-hand din Spania şi videa marfa în Alba şi alte 4 judeţe

Publicat

hasisUn bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant, în timp ce oferea spre vânzare, într-o benzinărie din Teiuş, 600 grame hașiș. A fost reţinut în urma unei acţiuni organizate de DIICOT Sălaj. Din datele anchetatorilor, bărbatul aducea droguri cu maşini second-hand şi vindea marfa unor tineri din Alba, Cluj, Satu-Mare, Sălaj şi Caraş-Severin.

Potrivit DIICOT, Ionică Viţa a fost reţinut sâmbătă, 24 decembrie, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de risc, introducere în ţară fără drept de droguri de risc şi consum illicit de droguri de risc.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2016, inculpatul Vița Ionică, în vârstă de 36 de ani, a comercializat cantităţi însemnate de cannabis şi rezină de cannabis, respectiv droguri de risc unor tineri de pe raza judeţelor Caraş-Severin, Satu Mare, Cluj, Alba şi Sălaj contra unor sume cuprinse între 30.000-50.000 lei/ kilogram.

În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că, în cursul anului 2016, inculpatul Vița Ionică a achiziționat din Spania autoturisme second-hand contra unor sume cuprinse între 100-1.000 euro, în care a disimulat diferite cantități de cannabis și rezină de cannabis. Ulterior, autoturismele erau introduse în țară și vândute la prețuri cuprinse între 5.000-10.000 euro, în realitate plata făcându-se pentru cantitatea de droguri achiziționată.

Din cercetări a rezultat că aceste cantități de droguri care erau introduse în țară prin intermediul autoturismelor second-hand erau valorificate unor persoane de pe raza județelor Caraș-Severin, Alba și Sălaj”, se arată într-un comunicat DIICOT.

Potrivit sursei citate, Viţa a intrat în ţară în 23 decembrie, pe la punctual de frontieră Cenad, din judeţul Timiș, cu un autoturism înmatriculat în Spania. Avea ascunsă în spațiul destinat roții de rezervă cantitatea de aproximativ 600 grame hașiș.

La aceeaşi dată, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla în incinta unei benzinării din orașul Teiuș, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj l-au surprins în flagrant în timp ce oferea spre vânzare cantitatea de droguri în schimbul sumei de 18.000 lei.

YouTube video

Tribunalul Sălaj a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe 30 de zile, de la 24 decembrie.

Potrivit DIICOT, suportul de specialitate în cadrul acţiunii a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale Sălaj şi Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement