Eveniment
VIDEO: Traficant de droguri prins la Teiuș, condamnat la închisoare cu suspendare! Decizia Tribunalui Alba nu este definitivă
Un traficant de droguri, prins în flagrant într-o benzinărie din Teiuș cu 600 de grame de hașiș asupra sa, pe care încerca să le vândă, a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Potrivit anchetatorilor, Ionică Vița aducea droguri din străinătate, ascunse în maşini second-hand şi le vindea unor tineri din Alba, Cluj, Satu-Mare, Sălaj şi Caraş-Severin.
În minuta deciziei Tribunalului Alba se precizează: ”Dispune restituirea către inculpat a tabletei marca Samsung, a unui telefon mobil marca LG şi a unui telefon mobil marca Nokia. În baza art. 16 din Legea nr. 143/2000 coroborat cu art. 112 alin. (1) lit. b), e) şi f) C.pen. dispune confiscarea următoarelor bunuri: – 251 grame de cannabis – 584,8 grame rezină de cannabis – autoturism marca Renault Laguna cu nr. de înmatriculare 8919CCB – suma de 7000 lei. Dispune distrugerea drogurilor în privinţa cărora s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale”.
Decizia a fost pronunţată la Tribunalul Alba şi nu este definitivă.
Ionică Vița, în vârstă de 36 de ani, a fost acuzat că a comercializat cantităţi însemnate de cannabis şi rezină de cannabis, respectiv droguri de risc unor tineri de pe raza judeţelor Caraş-Severin, Satu Mare, Cluj, Alba şi Sălaj contra unor sume cuprinse între 30.000-50.000 lei/ kilogram.
Potrivit DIICOT, acesta le introducea în România cu ajutorul unor autoturisme second-hand ieftine achiziționate din Spania, în care le ascundea. Ulterior, autoturismele erau introduse în țară și vândute la prețuri cuprinse între 5.000-10.000 euro, în realitate plata făcându-se pentru cantitatea de droguri achiziționată.
Potrivit anchetatorilor, Viţa a intrat în ţară în 23 decembrie, pe la punctual de frontieră Cenad, din judeţul Timiș, cu un autoturism înmatriculat în Spania. Avea ascunsă în spațiul destinat roții de rezervă cantitatea de aproximativ 600 grame hașiș. În aceeași zi, în jurul orei 20.00 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj l-au surprins în flagrant într-o benzinărie din Teiuș, în timp ce oferea spre vânzare cantitatea de droguri în schimbul sumei de 18.000 lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News