Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Trei rețete de murături făcute în Leorinț, Alba. Ingrediente pentru varză cu legume, gogonele și gogoșari murați

Publicat

Sezonul conservelor a venit, iar gospodinele se întrec în rețete de murături și legume la borcan. În piața din Teiuș, Gyongyi Pădurean are la tarabă spre vânzare toate legumele necesare pentru murăturile de iarnă: de la gogonele la, ardei grași, ardei kapia sau varză. 

Prețurile încep de la 2, 5 lei kilogramul pentru varză și ajunge la opt lei kilogramul de gogoșari. 

Gospodina din Leorinț a prezentat pentru alba24.ro trei rețete rapide de murături pentru iarnă. Rețetele sunt cele pe care Gyongyi Pădurean le face de ani buni și pe care le-a recomandat cititorilor alba24.ro.


Este vorba despre legume murate cu varză, gogonele și gogoșari.

Legume murate cu varză (metoda rapidă)

Este nevoie de șase kilograme de legume: patru kilograme de varză, gogonele, în ju de 600 – 700 de grame, restul ceapă până la un kilogram, gogoșari și ardei kapia încă un kilogram.

De asemenea mai este nevoie de doi, trei ardei iuți.

Pentru a face apa de murat este nevoie de o jumătate de kilogram de zahăr și jumătate de litru de oțet. Mai trebuie să aveți la îndemână trei linguri de sare și o linguriță de conservant.

Legumele se curăță, varza se dă prin răzătoare, iar legumele se taie fășii ( se fie gata de mâncat).

Apoi se așează în borcane.

Separat, într-o oală se pregătește lichidul ce va fi turnat peste legume. Oțetul se combina cu zahărul și cu cele trei lingurițe de sare și una de conservat. Se încălzesc până când zahărul se topește, iar apoi calde se toarnă peste legumele din borcan.

Borcanele sunt apoi închise cu capace, iar în câteva zile, Gyongyi Pădurean spune că sunt gata pentru a fi mâncate.

Gogonele murate

Pentru această rețetă, femeia folosește șase kilograme de gogonele, trei – patru cepe, trei ardei iuți, cinci șase căței de usturoi .Toate legumele sunt tăiate rondele.

Apoi ca și la prima rețetă legumele sunt puse în borcane.

Separat se face lichidul care va fi turnat peste. Se adaugă jumătate de kilogram de apă, jumătate de kilogram de zahăr, doi pumni de frunză de țelină tăiată mărunt, conservant și 250 de grame de sare. Se aomogenizează lichidul cu ingredientele și se pune o lingură de mărar uscat.

Se amestecă și a doua zi se așează în borcane pentru murat a mai explicat femeia.

Gogoșari murați

Pentru rețeta de gogoșari murați Gyongyi Pădurean a precizat că folosește două kilograme de gogoșari tăiați rondele, doi litri de apă, un litru de oțet, o jumătate de kilogram de zahăr, 250 de grame de sare.

Gogoșarii tăiați și curățati de semințe se așează în borcane.

Apoi cu apa combinată cu oțet, zahăr și sare se opăresc direct în borcane, apoi se închid cu capace.

În câteva săptămâni vor fi gata pentru mâncat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pamfil

    joi, 05.10.2023 at 09:42

    m-ati pierdut cand am vazut acolo: Zahar.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement