Eveniment
VIDEO: Un bărbat care a pierdut un plic cu 30.000 de euro într-un supermarket din Timiș este căutat de Poliție. Îl recunoașteți?
Un bărbat este căutat de câteva zile de polițiști după ce a pierdut un plic cu 30.000 de euro într-un supermarket din Timișoara. Deși momentul a fost surprins pe camerele de supraveghere, oamenii legii nu reușesc să-l identifice, din cauza faptului că bărbatul purta mască de protecție pe față.
Pe imagini se vede când banii i-au cazut din buzunar în momentul în care bărbatul, care nu a cumpărat nimic din magazin, pentru a nu sta la coadă, se strecoară printre barele care direcționeză clienții spre ieșire, pe lângă casele de marcat, scrie opiniatimisoarei.ro.
La câteva secunde, un alt client dă cu căruciorul peste plicul în care se aflau cei 30.000 de euro. Imediat, o angajată ia plicul și aleargă după păgubit, dar nu reușeste să îl ajungă din urmă.
După ce informația legată de găsirea banilor a ajuns în spațiul public, la Inspectoratul de Poliție Timiș au sunat doi bărbați, din Caraș Severin și Iași. Fiecare a pretins la telefon că banii îi aparțin. Când oamenii legii le-au cerut dovezi legate de bani, cei doi au dat din colț în colț și în cele din urmă au închis telefonul. Niciunul nu a mai venit la Poliție să revendice suma.
sursa: opiniatimisoarei.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News