Eveniment
VIDEO: Un copil de 12 ani și o femeie au murit într-un accident grav pe DN 1F în județul Cluj. O mașină s-a izbit de un camion

Un copil de 12 ani și o femeie și-au pierdut viața într-un accident deosebit de grav petrecut pe DN 1F Cluj-Zalău în județul Cluj, vineri după-amiaza. Mașina în care se aflau s-a lovit de un camion și apoi s-a răsturnat în afara drumului. Tragedia s-a petrecut în localitatea Mihăilești.
Potrivit ISU Cluj, în accident au fost implicate o autobasculantă și un autoturism. Forțele de intervenție găsit patru persoane puternic încarcerate în autoturismul răsturnat în afara părții carosabile.
La fața locului au acționat pompierii din cadrul Detașamentelor 1 Cluj-Napoca și Huedin, dar și echipaj de pe elicopter SMURD.
Apelul de urgență a venit la ora 10.59, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială de la Garda Aghireșu, respectiv o autospecială de la Cluj-Napoca. Totodată, partea medicală a fost asigurată de o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, respectiv elicopterul SMURD de la Târgu Mureș, potrivit ISU Cluj.
Pompierii au descarcerat o minoră de 13 ani și un bărbat de aproximativ 50 de ani, ambii în stare gravă. Minora a fost intubată de către echipajul SMURD și transportată la spital.
Echipajul care a încadrat elicopterul l-a transportat la spital pe bărbat.
Din păcate, o femeie de aproximativ 50 de ani și un minor de 12 ani au fost declarați decedați, cei doi prezentând leziuni incompatibile cu viața.
Circulația a fost complet întreruptă pe DN1F, în localitatea Mihăiești, din comuna Sânpaul, din cauza accidentului.
Precizările Poliției
Potrivit IPJ Cluj, din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că, s-a produs o coliziune între un autoturism care circula din direcția Cluj înspre Zalău și un autocamion.
Ca urmare a evenimentului au fost înregistrate 4 victime, persoane aflate în autoturism.
Din nefericire, conducătorul autovehiculului, de 50 de ani, precum și un pasager de 12 de ani, aflat în autoturism au fost declarați decedați la fața locului de către echipajul medical.
Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care a avut loc evenimentul.
Fetița de 13 ani va fi operată
Fetița de 13 ani, rănită grav, a fost internată, vineri, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca și urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale.
”Fetița a fost adusă în stare instabilă, a fost stabilizată în Urgență și necesită o intervenție chirurgicală de urgență. Prezintă un traumatism al organelor abdominale”, a declarat pentru Cluj24 purtătorul de cuvânt al spitalului, Daniela Dreghiciu.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News