Un tânăr din Cugir este cercetat penal, pentru furt calificat. A spart vitrina unui magazin și a furat din interiorul acestuia mai multe recipiente cu prenadez.

Potrivit IPJ Alba, la data de 5 noiembrie 2019, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cugir l-au identificat pe un tânăr de 21 de ani, din Cugir, ca persoană bănuită de săvârșirea unei fapte de furt, în legătură cu care poliția a fost sesizată în dimineața zilei de 4 noiembrie 2019.

Publicitate

În sarcina tânărului s-a reținut faptul că, în seara zilei de 3 noiembrie 2019, în jurul orei 23:00, ar fi spart, cu o piatră, geamul unui magazin din Cugir, ar fi pătruns în interiorul acestuia și ar fi sustras mai multe recipiente cu prenadez.

Față de acesta, cercetările sunt continuate pentru furt calificat.