Un urs și-a făcut apariția la o nuntă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, lângă un restaurant din localitatea Arefu, Argeș.

Animalul a încercat să atace un bărbat, dar până la urmă a fost alungat de ceilalți nuntași. 

Publicitate

Mai mulți invitați au văzut animalul, care a venit de pe malul râului, pe stradă, printre mașini. Din imagini se poate observa că animalul nu se teme de oameni.

Un bărbat a încercat să-l alunge, aruncând cu bețe în el, însă ursul s-a repezit spre el, iar omul a căzut.

”Norocul omului a fost cu ceilalți nuntași, care au început să facă gălăgie, și cu un câine, care lătra. Zgomotul l-a determinat pe musafirul nepoftit să se retragă.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În zonă își apariția mai mulți urși, care, an de an, ies la marginea drumului național, pe Transfăgărășan, să primească mâncare de la turiști” potrivit PiteȘtiri, care a postat filmarea.