VIDEO: Vechea gardă a Cetății Alba Carolina, scoasă la defilare. Care a fost motivul pentru care a fost organizat evenimentul
O gardă austriacă formată din peste 30 de reenactori a defilat sâmbătă, 7 noiembrie, prin Cetatea Alba Carolina. Însă evenimentul nu a facut parte din programul normal de defilare a Gărzii Cetății, adică sezonul de reconstituiri istorice, finanțat de primăria municipiului Alba Iulia. Programul în sine care conține momentele de defilare a Gărzii Cetății dar și a Gărzii Apulum s-a terminat oficial în data de 26 septembrie 2026.
Defilarea de sâmbătă, 7 noiembrie a fost organizată în Cetatea Alba Carolina de oamenii din spatele firmei Corint SRL, firmă care a câștigat și executat lucrările de restaurare ale celor patru porți din Cetatea Alba Carolina. Valoarea totală a contractului a fost de peste 9 milioane de lei, iar mare parte au venit din partea Institutului Patrimoniului.
De ce a fost organizat momentul de reenactment istoric
Evenimentul cu peste 30 de reenactori, cai, și chiar trei salve de tun nu a fost organizat întâmplător de firma care deține și Hotel Medieval. Momentul de defilare a fost organizat ”în onoarea” reprezentanților Institulului Patrimoniului prezenți la Alba Iulia.
Aceștia au fost prezenți încă de vineri, 6 noiembrie, pentru a lua parte la recepția lucrărilor care au fost efecutate asupra Porților III și IV.
Reenactorii îmbrăcați în vechile costume de la garda austriacă
De remarcat este faptul că reenactorii au fost îmbrăcați în vechile costume de reenactment ale gărzii austrice, gardă care aparține Grupului Corint și care până în iunie 2025 a activat la Alba Iulia. În aprilie 2025, primarul Gabriel Pleșa anunța că Primăria renunța la serviciile de reenactment din partea Grupui Corint și că va internaliza prin Palatul Principilor momentul ”schimb de gardă”.
Drept urmare, Palatul Principilor și-a făcut propriul moment de reenactment cu uniforme de epocă, replici de arme și replici de tunuri.
La defilarea de sâmbătă 7 noiembrie, în timpul prezentării momentului, garda a fost numită ”Garda Hotelului Medieval”, iar primarul Gabriel Pleșa a numit-o ”Garda celor Trei Fortificații”.
Întârzieri la restaurarea porților
Lucrările de restaurare asupra celor patru porți au început în iunie 2025 și trebuiau să se finalizeze în aprilie 2026. Valoarea totală a contractului a fost de 7.904.685,76 lei, fără TVA (9.463.851 lei cu TVA).
Pe tot sezonul turistic a anului 2026, Poarta a III-a a fost acoperită de schele. Lucrarea de restaurare a fost recepționată în data de 6 noiembrie 2026.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)