VIDEO: Vechiul ștrand aflat în zona Schit din Alba Iulia este demolat. În zonă se va amenaja un parc, cu iaz, alei și vegetație
Vechiul ștrand al municipiului Alba Iulia, închis în urmă cu 14 ani, va deveni un parc pentru agrement și relaxare. În prezent se lucrează la demolarea clădirilor existente, iar cuvele bazinelor vechi vor fi piconate și se vor umple cu pământ.
Potrivit primarului Gabriel Pleșa, în paralel, administrația locală pregătește documentația pentru amenajarea unui nou parc, de peste 2.5 hectare, perfect pentru zilele călduroase de vară.
„Ne aflăm în vechiul ștrand al Municipiului Albaiului, a închis acum 14 ani. Suntem la etapa în care demolăm toate clădirile existente. (0:16) Cuvele vechilor bazine vor fi piconate și se vor umple cu pământ fertil.
Împrejmuirea, totodată, care este foarte deteriorată, se va demola. În acest moment avem în lucru un studiu de fezabilitate, un proiect tehnic și DTAC pentru un nou parc. Avem aici peste două hectare și jumătate în care vor fi alei cu arbori și vegetație bogată.
Vom avea, într-o parte, aparate de fitness în aer liber. Va fi un iaz și totodată un chioșc în care se vor desfășura evenimente culturale. Ne dorim foarte mult ca în această zonă rezidențială foarte frumoasă a orașului, să avem un parc pentru agrement și relaxare”, a transmis Gabriel Pleșa
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)