Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO: Veteranul Aurel Rusu din Alba, condus pe ultimul drum în satul natal. Înmormântat cu onoruri militare

Publicat

Veteranul de război căpitanul Rusu Aurel a fost înmormântat marți, 5 aprilie, cu onoruri militare, în satul Tăuni, comuna Valea Lungă, județul Alba.

Veteranul a fost înmormântat cu onoruri militare conduse de Garda de Onoare formată din militari din cadrul Batalionului 136 Geniu „Apulum”, condusă de maiorul Adrian Popa.

Cei prezenți au aflat despre Rusu Aurel că s-a născut la data de 20 iunie 1921, în satul Tăuni, judeţul Alba, într-o familie cu şapte fraţi. La 20 februarie 1942 a fost încorporat la Regimentul 5 Grăniceri de la Brăila, împreună cu alţi cinci consăteni.

Instrucţie au făcut pe un câmp din apropiere, întâi învăţând să tragă cu puşca ZB, apoi cu pistolul mitralieră Oriţa. În primăvara anului 1944 a fost trimis la Şcoala de Telemetrie de la Făgăraş, calificându-se ca observator telemetrist.

În aprilie 1944, s-a întors la garnizoana din Brăila, iar la scurt timp sunt „vărsaţi” la Regimentul 38 din cadrul Diviziei 10 Infanterie. Imediat au fost urcaţi în tren şi duşi în Sudul Basarabiei, în faţa insulei Carolina.

Din prima noapte au primit botezul focului, artileria rusească bombardându-i toată noaptea, cu greu reușind să construiască adăposturi în pământ şi să sape tranşee.

Tânărul soldat de atunci dădea coordonatele colegilor de la tunuri pentru a lungi sau scurta tragerea.

La 19 august 1944 au primit ordin de retragere, nu înainte de a bombarda zdravăn poziţia inamică.

Pe drumul către ţară, coloana de căruţe a românilor a fost prinsă în ambuscada de tancuri sovietice. Rusu Aurel a mai apucat să audă doar: „ uite tancul!”, reușind rapid să se arunce în şanţ și să-și salveze viaţa.

Atunci, tancurile rusești au făcut măcel în rândul soldaţilor români. La scurt timp a fost luat prizonier şi a asistat la execuţia unor militari germani de către sovietici.
Au urmat ani grei ai prizonieratului.

Din sudul Basarabiei, până la Odessa, au fost duşi pe jos, iar tânărul soldat a fost nevoit să meargă desculț, neavând bocanci. Sunt năpădiţi de păduchi, iar bolile şi foametea au făcut ravagii în rândul prizonierilor.

Au fost, apoi, urcaţi în „bou-vagon” şi duşi la Novogorsk în Rusia, la 80 km distanţă de oraşul Helsinki. Din păcate, aici, condiţiile de trai, mâncare şi cazare nu erau bune. Primii prizonieri eliberaţi au fost italienii, urmaţi apoi de „internaţionali”, danezi, olandezi, spanioli şi cehi.


Aurel Rusu a fost eliberat din prizonierat în 13 mai 1948. În același an, s-a căsătorit cu Ana, alături de care a trăit 68 de ani și au avut trei copii.

Prezenți la evenimentul au fost și elevii clasei a IV-a, de la Școală Generală Valea Lungă, însoțiți de învățătoare Călina Comșa, toți îmbrăcați în costume populare, au recitat o poezie istorică și au cântat „Treceți batalioane române Carpații”.


Rusu Aurel a fost înmormântat în cimitirul satului, iar militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” au tras trei salve de foc, în timp ce drapelul era înmânat familiei.

sursă info, foto: Cercul Militar Alba Iulia

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate