Connect with us
Advertisement

Blaj

VIDEO: Victorie pentru Volei Alba Blaj în prima semifinală a Cupei CEV. Spectacol pe teren și în tribune

YouTube video

Publicat

Volei Alba Blaj a obținut o victorie importantă în prima semifinală românească din Cupa CEV la volei feminin. Echipa din Blaj a învins cu scorul de 3-0 pe Știința Bacău. 

În acest sezon, cele două echipe s-au întâlnit deja de două ori în Divizia A1 și în ambele meciuri Volei Alba Blaj s-a impus destul de clar, cu 3-0 și 3-1. Ultima victorie a fost obținută duminică, chiar pe terenul gazdelor pe care astăzi sportivele din Blaj au mai punctat o victorie. 

Sportivele au fost susținute din tribune de peste 150 de suporteri, care au parcurs aproximativ 300 de kilometri pentru a fi alături de echipa de suflet, într-unul dintre cele mai importante meciuri din anul 2019.

Cu o zi înainte de victoria de la Bacău, antrenorul echipei din Blaj declara că în această fază a competiției ambele echipe vor căuta să se autodepășească, iar rezultatul de duminica trecută nici nu va conta în aspectul jocului:

„Pentru voleiul românesc este extraordinară această semifinală românească și țin să felicit Știința Bacău pentru parcursul pe care l-a avut în acest an în Cupa CEV. Nu ne ascundem după vorbe, știm că suntem favoriți la calificarea în finală, dar trebuie să tratăm cele două meciuri cu maximă seriozitate.

Am obținut o victorie foarte importantă în campionat, este ceea ce ne-am dorit la meciul de duminică, dar marți va fi un cu totul alt joc, pentru că și competiția este alta, iar posibilitatea de a juca o finală europeană face ca miza și dificultatea meciului să fie mult mai mare.

Trebuie să fim atenți, să ne facem jocul nostru obișnuit și să obținem un rezultat care să ne confirme statutul de favoriți. Ne gândim la cea de-a doua finală europeană consecutivă și la faptul că putem scrie din nou istorie pentru această echipă și pentru orașul Blaj.”

Sportivele de la Alba Blaj au fost susținute și de aproximativ 150 de suporteri care au făcut deplasarea la Bacău. 

După victoria de astăzi, meciul retur este programat săptămâna viitoare, în Sala Transilvania din Sibiu, marți 5 martie, de la ora 17:00.

Dacă se va califica în finala Cupei CEV, Volei Alba Blaj va întâlni învingătoarea dintre Swietelsky Bekescsaba și Yamamay e-work Busto Arsizio. În cazul în care echipa din Blaj  va disputa finala, primul meci se va juca la Sibiu, pe 19 martie, returul fiind programat în deplasare, pe 26 martie.

De altfel, calificarea în finala Cupei CEV ar reprezenta, pentru vicecampioana Europei, un nou moment istoric, în anul în care echipa din Blaj împlinește opt ani de existență. 

Sursă foto video: Facebook Volei Alba Blaj

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    miercuri, 27.02.2019 at 12:45

    Mai vorbim dupa 26 martie.Atunci se va afla adevarata valoare la nivel de esalon doi european a echipei din Blaj. Pana atunci succes !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement