Unirea Alba Iulia a pierdut vineri primul meci de fotbal din noua ediţie a Ligii a III-a, împotriva nou-promovatei Viitorul Şelimbăr. Partida s-a încheiat cu scorul de 2 la 1 pentru jucătorii din Sibiu, toate cele trei goluri fiind înscrise în prima repriză a meciului desfășurat la Cisnădie.

Publicitate

Pentru Unirea Alba Iulia acesta a fost primul meci oficial cu Mihai Manea antrenor principal. Numele noi din lotul “alb-negrilor” au fost Angeru, F. Morar şi Guţ (Soda Ocna Mureş), Petresc (CS Hunedoara), Frăsineanu (Universitatea Craiova), I. Neag și Joldeș (CSU Alba Iulia), Kiraly (CS Zlatna) și Mateș (Gaz Metan Mediaș).

Partida de la Cisnădie a fost arbitrată de o brigadă alcătuită din Vlad Inoan (Floreşti – Cluj) – central, Radu Pascu (Satu Mare) şi Bogdan Gireadă (Oradea), observatori fiind delegaţi Sorin Ciotlăuş (Deva) şi Constantin Semen (Târgu Jiu).

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

sursa: absport.ro

video: livestreamromania