Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Ziua Eroilor la Alba Iulia. Defilare, ceremonie militară, slujbă religioasă și depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor

Publicat

La Alba Iulia este comemorată joi Ziua Eroilor, în cadrul unor ceremonii organizate la Cimitirul Eroilor.

Este oficiată o slujbă religioasă, vor fi depuse coroane de flori și va fi defilare militară.

La ceremonii participă autorități locale, politicieni, veterani de război.

Joi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română sunt trase în semn de veşnică pomenire, de preţuire şi recunoştinţă pentru eroii care s-au jertfit pentru popor, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 şi consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Naţională Bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Ziua Eroilor, Alba Iulia, program 25 mai

  • 12.00 – 12.05  tragerea clopotelor în lăcașele de cult
  • 12.05 – 12.10  intonarea Imnului Național al României
  • 12.10 – 12.20  oficierea serviciului religios
  • 12.20 – 12.30  alocuțiune privind semnificația evenimentului
  • 12.30 – 12.40  depunere de coroane, jerbe și buchete de flori
  • 12.40 – 12.45  constituirea dispozitivului pentru defilare
  • 12.45 – 12.50  defilarea Gărzii de onoare.

Participanţi:

  • Instituţia Prefectului – Judeţul Alba
  • Consiliul Judeţean Alba
  • Primăria Municipiului Alba Iulia
  • Arhiepiscopia Ortodoxă Română, Arhiepiscopia Romano – Catolică, reprezentanți ai cultelor religioase
  • Unitățile militare (M.Ap.N., M.A.I.) din Garnizoana Alba Iulia
  • Direcția Județeană de Informații Alba
  • Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Alba
  • Cercul Militar Alba Iulia
  • Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”, filiala Alba
  • Asociația Națională a Veteranilor de Război ”Ferdinand I”, filiala Alba
  • Asociația  Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, filiala Alba Gemina
  • Asociația  Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, filiala Avram Iancu
  • Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități din Teatrele de Operații
  • Asociația Revoluționarilor ”Decembrie 89” Alba Iulia
  • Consiliul Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Alba
  • Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba Iulia
  • Servicii și instituții publice din județul Alba
  • Partide politice

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax