Connect with us
Advertisement

Actualitate

VIDEO: Ziua Poliţiei Române 2019. Demonstraţii, competiţii, expoziţii. Calendarul manifestărilor din Alba

YouTube video

Publicat

Expoziţii, exerciţii demonstrative, activităţi de promovare a profesiei de poliţist dar şi competiţii sportive sunt câteva dintre activităţile organizate, în acest an, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române.

În perioada 18 – 25 martie 2019, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează o serie de manifestări cultural – educative şi sportive, pentru aniversarea, la data de 25 Martie a Zilei Poliţiei Române.

Continuând tradiţia ultimilor ani, poliţiştii vor desfăşura activităţi de promovare a profesiei de poliţist. „Caravana promovării profesiei de poliţist” va trece, în acest an, şi pe la elevii din mediul rural. Au fost planificate activităţi la şcolile gimnaziale din Mihalţ, Sântimbru, Galda, Vinţu de Jos şi Săliştea, elevii urmând a se întâlni  cu poliţişti ai  Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi ai structurilor de poliţie rutieră, ordine publică, resurse umane, prevenire a criminalităţii şi proximitate, de la care vor putea afla ce presupune munca de poliţie dar şi cum pot deveni poliţişti.

Totodată, poliţiştii din mediul urban şi din mediul rural vor participa la întâlniri cu preşcolarii şi elevii şi vor dezbate, împreună cu aceştia, teme privind protejarea patrimoniului şi prevenirea victimizării din infracțiuni şi accidente rutiere.

În data de 25 martie, începând cu ora 10.00, cu sprijinul Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, în parcul din faţa acestei instituţii, poliţiştii din structurile operative dar şi criminaliştii îşi vor prezenta mijloacele de intervenţie şi vor sta de vorbă cu tinerii care vor alege să petreacă o parte din timpul lor, alături de poliţişti.

Începând cu aceeaşi oră, în holul Casei de Cultură a Studenţilor, vor putea fi admirate 22 de cărţi de literatură română, purtând autografele autorilor lor, aflate în colecţia comisarului şef Cristian Mureşan, pasionat de romanele româneşti de dragoste şi colecţionar de cărţi ce poartă dedicaţia autorilor.

În acelaşi spaţiu, subinspector de poliţie Pienariu Georgina, din cadrul Serviciului Criminalistic îşi va expune colecţia de lucrări grafice.

Începând cu ora 11.30, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, va avea loc festivitatea aniversară, în cadrul căreia vor fi făcute avansările în gradul profesional următor şi care va fi urmată de un spectacol artistic, realizat de către Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne şi susţinut de artişti, angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, majoritatea laureaţi ai Festivalului Naţional al Artiştilor Amatori din MAI şi de invitaţii acestora.

Poliţiile municipale şi orăşeneşti vor organiza activităţi de promovare a profesie de poliţist, activităţi informativ-preventive, concursuri adresate copiilor, dar şi acţiuni de tipul „Ziua Porţilor Deschise”.

Totodată, în perioada premergătoare datei de 25 martie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează competiţii sportive (table, tenis, şah, biliard şi fotbal) la care vor participa, pe lângă angajaţi ai inspectoratului şi reprezentanţi ai instituţiilor de colaborare.

Pentru organizarea acestor manifestări, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba este sprijinit de Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, asociaţiile poliţiştilor „Apulum Pol” şi „Corpul Naţional al Poliţiştilor Alba” precum şi de „Dinamo” şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea I Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement