Uncategorized
VIDEO| Nimeni nu are dreptul să fie supărat de Ziua Internaţională a Fericirii. Alba Iulia s-a molipsit de microbul veseliei încă din februarie

În acest an interpretul piesei „Happy”, Pharrell Williams a fost desemnat ambasador al United Nations Foundation cu ocazia Zilei Internaţionale a Fericirii.
Chiar dacă asta trebuie să o facem în fiecare zi, ONU a hotărât din 2012 ca măcar o zi pe an fericirea să fie debordantă. Anul trecut întreaga lumea a sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Fericirii. În acest an este pentru a doua oară când pe data de 20 martie trebuie să uităm măcar pentru 24 de ore de griji şi să fim fericiţi.
O parte din mesajul transmis în acest an de secretarul Naţiunilor Unite Ban Ki-moon sună aşa: „Fericirea poate avea diferite semnificaţii pentru oameni. Dar toţi putea cădea de acord asupra unui lucru: acela că fericirea înseamnă să lucrăm împreună la încheierea conflictelor, la eradicarea sărăciei şi a altor condiţii regretabile în care foarte mulţi dintre semenii noştri trăiesc”.
Aşadar să încercăm ca astăzi să găsim fericirea în lucruri mici şi simple, dacă în restul zilelor din an suntem prea ocupaţi să le vedem. Potrivit declaratiei ONU, “urmărirea fericirii este un scop fundamental uman”. Pe data de 12 iulie 2012, Adunarea Generală a ONU a adoptat, printr-o rezoluţie, 20 martie ca Zi Internaţională a Fericirii.
Iniţiativa unei astfel de întâlniri a venit din partea Buthanului, prima ţară care a adoptat un nou sistem de măsurare a progresului naţional. Pe lângă PIB, naţiunea ia în calcul rezultatele sporului naţional de fericire, care contabilizează nivelul de sănătate, bunăstarea fizică şi spirituală sau statutul social al cetăţenilor săi.
Prin această iniţiativă, ONU recunoaşte importanţa fericirii şi a bunăstării, pe care le consideră ţeluri universale şi aspiraţii de seamă în viaţa oamenilor de pretutindeni, precum şi importanţa integrării acestora în obiectivele de politici publice.

Şi albaiulienii sunt oameni cu griji şi supărări, dar pentru patru minute unii au încercat să emane fericirea din toate puterile lor în filmuleţul „Happy – We are from Alba Iulia” . Mai jos puteţi vedea mircobul fericirii în Alba Iulia.
sursa: protv.ro, antena3.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News