Eveniment
Vinerea Mare sau Vinerea Neagră din Săptămâna Patimilor – Ziua când a fost răstignit pe cruce Iisus Hristos
Sfânta şi Marea Vineri din Săptămâna Patimilor este ziua când Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce şi apoi a fost pus în mormânt. Potrivit tradiţiei, este zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă.
Vinerea Mare este ziua de pomenire a înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului şi de mărturisire a tâlharului celui recunoscător care a dobândit Raiul.
Patimile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare: “sfinte” pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, “mântuitoare” pentru că şterg păcatele întregii lumi şi “înfricoşătoare” din cauza coordonatelor naturii, care s-au schimbat la răstignirea lui Hristos. “Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”.
În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer), un obiect bisericesc de cult de formă dreptunghiulară, confecţionat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului şi care va fi aşezat pe o masă mai înaltă.
În seara acestei zile, se săvârşeşte Denia Prohodului Domnului, slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos.
După această cântare, în mod tradițional se înconjoară biserica, cu Sfântul Epitaf, ritual care în acest an, în mod excepțional se va desfășura fără credincioși, din cauza măsurilor dispuse de autorități pentru limitarea extinderii epidemiei de coronavirus.
La final, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălţării Domnului.
Obiceiuri şi tradiţii în Vinerea Mare
În Sfânta Scriptură este ziua în care Mântuitorul a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoşesc.
Din acest motiv, obiceiurile şi tradiţiile sunt stricte. Şi unice. Iată câteva dintre ele.
Ultima vineri dinaintea Paştilor este cunoscută mai ales ca ziua în care se tine post negru, deoarece în această zi a patimit şi a fost răstignit Iisus Hristos.
Cei mai multi români au obiceiul de a nu bea şi a nu mânca nimic toată ziua.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News