Connect with us
Advertisement

Eveniment

VINEREA MARE: Semnificaţii creştine, tradiţii şi superstiţii. Ce nu ar fi bine să faci astăzi

post pasti

Publicat

Ultima vineri dinaintea Paştilor este cunoscută mai ales ca ziua în care se tine post negru, deoarece în această zi a patimit şi a fost răstignit Iisus Hristos.

Cei mai mulţi români au obiceiul de a nu bea şi a nu mânca nimic toată ziua.

Conform tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet, potrivit crestinortodox.ro.

În Vinerea Mare, în tradiţia populară sunt interzise mâncărurile la cuptor, iar dimineata, chiar înainte de răsăritul soarelui, se zice că e bine să alergăm desculti prin roua sau ape curgătoare pentru a fi sănătoşi tot anul.

Seara, credinţa spune că trebuie sa mergem la biserică pentru a participa la slujba de scoatere a aerului, dar şi pentru a trece, simbolic, pe sub acesta.

La finalul slujbei Vinerea Mare, femeile obişnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. Preotul împarte uneori florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. În trecut, lumea pleca acasa cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle şi morţii de venirea zilelor mari. Aceştia ocoleau casa de trei ori şi, atunci când intrau, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereţi sau doar la grinda de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri negre.

Din moşi strămoşi se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mânos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii consideră că, daca se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.

În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.

În acestă zi nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.

În Vinerea Mare este interzis spălatul. La fel, cusutul și curățenia.

Cei mai superstiţioşi evită să se tundă în Vinerea Mare, deoarece se spune că le va muri cineva din familie. Cu toate acestea, există anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli, dacă merg la frizer.

Citeşte şi URĂRI DE PAŞTE 2019 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement