Connect with us
Advertisement

Economie

VINERI: Caravana ADR Centru de informare privind stabilirea priorităților de investiții din fonduri nerambursabile ajunge la Braşov

Publicat

DSCF3722Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în colaborare cu Consiliile județene din Regiunea Centru și reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, dar și ai altor organisme regionale, vor prezenta, vineri 17 aprilie, în Sala mare a Centrului Cultural ”Reduta” din Brașov, informații actualizate privind pregătirea de proiecte pentru perioada de finanțare 2014-2020.

Seria acestor evenimente va continua la Sfântu Gheorghe, iar până la sfârșitul lunii aprilie astfel de întâlniri vor fi organizate în fiecare din județele Regiunii Centru.

Suita acestor evenimente a fost concepută de ADR Centru pentru a veni în sprijinul potențialilor solicitanți de fonduri europene nerambursabile, alocate prin Programele Operaționale 2014-2020. În cadrul Ședinței ordinare a CDR Centru din data de 18 martie, desfășurată la Brașov, a fost analizată oportunitatea derulării unor seminarii de informare a potențialilor beneficiari de fonduri europene nerambursabile, pentru pregătirea proiectelor finanțabile în perioada 2014-2020.

Membrii CDR Centru au fost de acord în unanimitate ca această propunere vine în întâmpinarea nevoilor potențialilor beneficiari de fonduri. ADR Centru va organiza aceste seminarii de informare, reunite sub egida unei Caravane de informare ”Fondurile Europene 2014-2020 în Regiunea Centru”, care se va derula în perioada 15-30 aprilie.

În județul Brașov evenimentul propus va avea loc în Sala mare a Centrului Cultural ”Reduta” din Brașov, începând cu ora 10.00.

În data de 21 aprilie va avea loc și cel de-al treilea seminar de acest gen, la Sfântu Gheorghe, în sala Orchidea Events.

”Pentru ca un aspect important al perioadei de programare, care a fost deja lansată pe cateva capitole, îl constituie corelarea viitoarelor finanțări europene pentru anii 2014-2020, pe principalele direcții de dezvoltare: Competitivitatea, Oamenii și societatea, Infrastructura și Resursele, dar și Spațiul rural, prin Programele Operaționale aferente, seminariile propuse vor fi organizate alături de reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ai Organismului Intermediar POSDRU Regiunea Centru, dar și ai altor organisme implicate în pregătirea de proiecte pentru perioada de finanțare 2014-2020”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru, referindu-se la aceste evenimente de informare din Regiunea Centru.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement