ACTUALITATE
Concert de Jazz la Sala Unirii, cu JazzyBIT Trio din Timișoara, la Festivalul Iernii de la Alba Iulia
Festivalul Iernii continuă la Alba Iulia, cu un concert de jazz. Vineri, pe 14 decembrie, albaiulienii îi vor avea ca invitați speciali pe cei trei băieți din trio-ul timișoarean JazzyBIT. Aceștia vor cânta la Sala Unirii, începând cu ora 19.00. Intrarea este liberă.
JazzyBIT Trio din Timișoara este compus din Teodor Pop la pian, hammond organ, synth, Mihai Moldoveanu la bass, Csongor-Zsolt Szabo la tobe, instumente de percuție. Stilul muzical al trupei ar putea fi caracterizat în linii mari ca jazz, funk, soul, latin , blues. Cei trei cântă împreună de mai bine de un an, iar în această perioadă au susținut peste 30 de concerte. Pentru anul 2013, aceștia își propun să înregistreze primul album, intitulat „Touch the Sky”.
Și vinerea viitoare, pe 21 decembrie, la Sala Unirii va avea loc un concert de jazz susținut de Școala Alba Jazz, coordonată de Laura Orian, Ovidiu Pârjol și Geta Pluta. Revenim cu amănunte despre eveniment.
FOTO: tion.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.