Actualitate
VINERI: Grupul Skepsis aduce spectacolul „Cerere în Căsătorie”, de A.P.Cehov la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia

Ivan Vasilievici (Vasile Dîngă), un tânăr boiernaş de la ţară se hotărăşte să facă un mare pas în viaţă şi cere mâna tinerei Nataila Stepanovna (Olga Surd), fiica vecinului său, Stepan Stepanovici (Viorel Cioflică). Aranjamentul este ca pregătit de soartă, moşiile urmând să devină mai mari odată cu fericita uniune maritală, mai ales că între cei doi tineri există o „chimie” anume. Şi totuşi… anumite detalii trebuie discutate…
Biletele (10 lei preţ întreg/ 5 lei redus pentru elevi, studenţi şi pensionari) se găsesc începând de marţi, 26.01.2016 la Secretariatul Casei de Cultură a Studenţilor între orele 09.00 – 15.00 sau la intrare.
Acesta este primul spectacol din proiectul Stagiunea cu Skepsis 2016, desfăşurat în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2016 în Alba Iulia, organizat de Asociaţia Grupul Skepsis cu sprijinul Partenerilor şi Sponsorilor locali. Acest proiect conferă continuitate unui demers început în 2014 de a sistematiza prezentarea spectacolelor grupului pentru a dinamiza şi diversifica oferta cultural-artistică a oraşului şi da vitaliza viaţa socială a cetăţii prin implicarea tinerilor. În 2014 şi 2015, spectacolele cu Skepsis au atras participarea unui public numeros la fiecare reprezentaţie, compania atrăgând un public fidel şi reprezentând Alba Iulia la numeroase festivaluri şi evenimente artistice la nivel naţional şi internaţional.
Fondurile obtinute astfel vor fi investite în reeditarea proiectului pentru anul următor.
Următoarele spectacole din cadrul proiectului vor avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia: Vineri, 29 Ianuarie, ora 19.00; Vineri, 19 Februarie – ora 19.00;Vineri, 18 Martie – ora 19.00; Vineri, 08 Aprilie – ora 19.00

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News