Actualitate
Vineri: Lansarea volumului „Incendiu în albastru…,” al lui Viorel Şerban la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba
Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba va găzdui vineri, 16 mai 2014, începând cu ora 14,00, lansarea volumului „Incendiu în albastru…,” apărut sub semnătura lui Viorel Şerban.
La eveniment sunt invitaţi membri ai Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, precum şi iubitori de literatură din judeţele Alba, Cluj şi Hunedoara.
Viorel Şerban s-a născut la 27 martie 1951, în localitatea Peştera, lângă Brad. La zece ani destinul îi răpeşte vederea, dăruindu-i în schimb lumina cuvântului, pe care autorul îl va preschimba în literatură. Autorul debutează în 2001 cu un de poeme intitulat În umbra cuvintelor căruia îi vor urma: Feţele trecutului (proză scurtă, 2003), Prizonierul iluziilor (poeme – 2005), Colecţionarul de amintiri (proză scurtă, 2007), Dacă ar fi un roman (roman autobiografic, 2011)
Albaiulienii sunt invitaț să descopere universul creaţiei lui Viorel Şerban şi să se lase purtaţi pe aripile muzicii într-un microrecital de chitară susţinut de Andrei Biro, elev la clasa de chitară a prof. Dragoş Tudor de la Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News