VINERI: Se deschide oficial SKATE PARK-ul din Cetatea Alba Carolina. Investiția a fost de 600.000 de euro
Lucrările la Bastion Skatepark au fost finalizate în urmă cu aproximativ două săptămâni, iar vineri se va tăia panglica și se va permite accesul în incintă.
Construcția la skatepark a ținut mai mult decât era prevăzut inițial. Proiectul a cărui valoare este de 2,8 milioane lei trebuia să fie finalizat inițial în luna aprilie a acestui an. Termenul s-a prelungit din cauza condițiilor meteo de la începutul primăverii. Al doilea termen a fost pentru luna iulie însă nici acesta nu a fost respectat, astfel că abia la sfârșitul lunii septembrie s-a reuşit finalizarea proiectului.
(P) Adidasi skate pe FashionSport.ro. Peste 40.000 de articole sport pentru bărbați femei și copii. Branduri mari: Adidas, Nike, Reebok, Under Armour, Salomon, Puma, Asics, Lee Cooper, Karrimor, Everlast, British Knight, LA Gear, Disney. Comenzi online. Transport prin curier. Plata ramburs sau cu cardul, în rate. Reduceri mari în fiecare zi.
Reamintim că licitaţia pentru amenajarea acestui obiectiv situat pe contragarda Bastionului Sfânta Elisabeta a fost câștigată de o firmă la care este acționar Danil Sabău, patronul Grup Corint, firma care a obținut toate contractele pentru amenajarea Cetății Alba Carolina.
General Game SRL are acționari comuni cu Grup Corint SRL – firma care a câștigat toate contractele de amenajare a Cetății Alba Carolina. Prima lucrare de anvergură a firmei General Game, pe care a avut-o și pe care a reușit să o finalizeze la Alba Iulia, a fost restaurarea Porții I a Cetății. Lucrările au durat aproape 15 ani, din anul 1997 până în mai 2012.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (1)