Connect with us
Advertisement

Actualitate

VINERI: Alimentarea cu gaz la Alba Iulia, oprită temporar, pentru lucrări la reţea. Străzile vizate

gaze, aragaz, ochi aragaz,

Publicat

Compania Delgaz Grid informează că, pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie, ca sista temporar alimentarea cu gaze naturale vineri, 18 ianuarie, începând cu ora 9.00, pe mai multe străzi din Alba Iulia.

Străzile vizate sunt: Moţilor, N. Bălcescu, Bucovinei, N. Titulescu, Ardealului, Iuliu Maniu şi Consiliul Europei.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi le mulţumeşte clienţilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement