Connect with us
Advertisement

Actualitate

VINERI: Spectacol de teatru la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia. Skepsis prezintă piesa „Preţioasele ridicole”

Publicat

teatru skepsis Trupa de teatru “Skepsis” prezintă vineri, 23 octombrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia. Unul cele mai incitante spectacole clasice din repertoriu: “Preţioasele Ridicole”.

Publicul este provocat la o reîntoarcere în fascinantul secol XVII, în Franţa domniei lui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare.

“Vom pătrunde în societatea lui Moliere cu piesa care a marcat începutul succeselor pariziene ale trupei sale şi în care autorul lansează primul atac deschis la adresa decadenţei, exceselor şi snobismului care cuprinsese deja o bună parte a arsitocraţiei franceze”, transmit reprezentanţii trupei.

Concentrată în jurul unei conversaţii de salon, piesa deconspiră ridicolul la care se expuneau nobilii care erau adepţi ai “preţiozităţii” – o modă care domina saloanele luxoase ale nobilimii şi care presupunea un anumit fel de a te îmbrăca, de a vorbi şi de a te purta care să te diferenţieze de ceilalţi în termenii unui fals bun-gust.

Spectacolul nu face decât să confirme încă o dată faptul că, în esenţă, moravurile oamenilor nu se schimbă niciodată.

“Snobismul nobililor Preţioşi din societatea lui Moliere este acelaşi snobism pe care-l observăm în fiecare zi în societatea actală când aerele de superioritate şi aroganţă a unora contrastează cu lipsa de bun-simţ, bun-gust şi de cunoştinţe temeinice, stârnind la fel ca atunci… ridicolul”, mai spun organizatorii.

Distribuţie: Du Croisy – Răzvan Cociobea; La Grange – Vinicius Moldovan; Gorgibus – Vasile Dîngă; Magdelon – Elena Smeu Mare; Cathos – Ludmila Cioflică; Marotta – Andrada Balea; Mascaril – Viorel Cioflică; Jodelet – Bogdan Berar; Servitori: David Chismorie; Zlaczki Zoltan; Daniel Muntean

Regia: Cioflică Viorel; Costume: Ludmila Cioflică; Suport Tehnic: Valerian Cebotari

Biletele se pot găsi de miercuri, 21 octombrie, până vineri 23 octombrie, la secretariatul Casei de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, zilnic, între orele 9.00 – 15.00 sau la intrare. Preţului unui bilet este de 10 lei (preţ întreg) şi 5 lei (redus pentru elevi, studenţi şi pensionari). Fondurile obtinute astfel vor fi investite în reeditarea proiectului pentru anul 2016.

Proiectul Stagiunea cu Skepsis 2015 este desfăşurat în perioada iulie 2015 – decembrie 2015, fiind un proiect de tineret, bazându-se pe motivarea acestuia de a se implica în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi de a participa la viaţa socioculturală. Prin acest proiect trupa de teatru şi umor Skepsis pregăteşte şi oferă publicului albaiulian o serie de spectacole de teatru şi divertisment, dar şi de teatru de stradă cu specific medieval.

Partenerii proiectului sunt Primăria Municipiului Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, Fundaţia “Inter-Art” Aiud, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement