Actualitate
VINERI: Spectacolul „Jubileul”, de Cehov, prezentat de Grupul „Skepsis” la Alba Iulia, la aniversarea a 14 ani de activitate
Grupul “Skepsis” organizează vineri, 8 aprilie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor, evenimentul aniversar “14 Ani cu Skepsis”. Cu această ocazie, publicul este invitat să vadă spectacolul “Jubileul” de A.P. Cehov.
Este unul dintre cele mai bune spectacole din repertoriul trupei, potrivit reprezentanţilor “Skepsis”, bazat pe piesa omonimă într-un singur act, semnată de celebrul dramaturg rus.
Intriga se ţese în jurul unui funcţionar mărunt, legat, la propriu şi la figurat, de banca în care lucrează şi care se pregăteşte intens de un moment jubiliar. Sub presiunea continuă care se acumulează din toate părţile, termene limită, directorul băncii şi a inspecţiei Consiliului Director, biroul simplu devine treptat o bombă cu ceas gata să explodeze în orice moment.
Biletele costă 10 lei, respectiv 5 lei (preţ redus pentru elevi, studenţi şi pensionari) şi se găsesc la secretariatul Casei de Cultură a Studenţilor începând de marţi, 5 aprilie, între orele 9.00 – 15.00.
“Prin proiectele derulate în cei 14 ani de activitate, Grupul Skepsis a reuşit să câştige un public fidel de aproximativ 300 persoane la fiecare reprezentaţie. Grupul Skepsis nu doreşte să dovedească ceva, ci mai degrabă să descopere. Toate spectacolele ascund ceva care incită şi aşteaptă să fie descoperit – sentimentul de comuniune, de împărtăşire a gândurilor şi emoţiilor colective în spiritul umorului isteţ. Cuvântul cetăţean înseamnă om al cetăţii, adică om care nu se simte separat de ceilalţi ci parte dintr-o comunitate, sensibil la problemele celor din jur, centrat pe participare la viaţa colectivă. Ne gândim spectacolele ca pe o provocare lansată atât nouă cât şi publicului, de a ieşi din zona de confort şi de a descoperi ceva esenţial ce ţine de spiritualitatea umană, de experienţa de a fi legat în sens profund de ceilalţi, de comunitatea din care faci parte”, transmit reprezentanţii Grupului de teatru “Skepsis”.
Evenimentul de vineri este realizat în cadrul Proiectului Stagiunea cu Skepsis 2016.
Proiectul este desfăşurat în perioada ianuarie – decembrie 2016. Este un proiect de tineret, bazându-se pe motivarea acestuia de a se implica în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi de a participa la viaţa sa socioculturală. Prin acest proiect trupa de teatru şi umor Skepsis pregăteşte şi oferă publicului albaiulian o serie de spectacole de teatru şi divertisment şi de teatru de stradă cu specific medieval.
Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia “Inter-Art” Aiud; Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia; Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News