Actualitate
Ultima reprezentație a Gărzii Romane de la Apulum în Cetatea Alba Carolina. Vor fi reconstituite cele două războaie daco-romane

Amintim că, timp de două luni, pe parcursul a şapte reprezentaţii, un public din ce în ce mai numeros s-a delectat cu un spectacol în care au fost puse în scenă diferite momente din istoria antică a românilor. Totul a fost gândit ca un mod inedit de reconstituire istorică a acestor momente, în care accentul s-a pus bineînţeles pe istoria locală, mai exact pe patrimoniului antic al municipiului Alba Iulia. De asemenea, merită subliniat faptul că niciunul dintre şapte spectacole nu s-a repetat.
Acelaşi lucru este valabil şi în cazul ultimei reprezentaţii de vineri, una specială, în care reenactorii vor încerca să recreeze atmosfera celor două războaie daco-romane (101-102; 105-106), conduse de Decebal şi Traian.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News