Vinovaţii de la Bac: Democrat-liberalul Alexandru Pereş a pasat "vina" înapoi în poarta foştilor miniştrii ai educaţiei
"Legii Învăţământului i-au fost aduse peste 100 de modificări, în 20 de ani. Statul cheltuie anual două miliarde de euro pentru sistemul de învăţământ, care a fost unul din cele mai reformate sisteme din ultimele decenii. Am avut reforma CDR-istului Andrei Marga şi am avut reforma pesedistei Ecaterina Andronescu. Rezultatele se văd: un fiasco desăvârşit! Noi, politicienii, suntem vinovaţi de asta şi consider că nu trebuie să căutăm altundeva. Politicienii sunt cei care într-adevăr n-au avut voinţă clară să pună piciorul în prag, Şi, iată, a trebuit să treacă 20 de ani ca totuşi un ministru tânăr, dar care are într-adevăr un CV impresionant, să vină şi să se bată cu acei corifei pe care văd că televiziunile îi aruncă în faţă, cu atâta ştiinţă, cu atâtea posibilităţi – poate au –, dar n-au avut voinţa politică şi susţinerea pentru a face reformă în Învăţământ", a arătat Alexandru Pereş.
Declaraţiile senatorului vin ca o reacţie la politicianismul promovat de PSD prin preşedintele Ioan Dîrzu şi Radu Coclici, care a declarat anterior că „promovabilitatea de 44,5%… nu reflectă nici starea societăţii noastre, nici incapacitatea elevilor, nici nepriceperea profesorilor, ci doar incompetenţa ministrului de resort”. Alexandru Pereş susţine că "nu cred că e bine să comentăm în continuare elucubraţiile orale ale deputatului PSD, devenit celebru pentru lipsa totală de idei şi negativismul agresiv pe care îl manifestă. Tocmai el, care ocupă în Parlament locul secretarului de stat care a avut curajul acestei reforme, e vorba de Oana Badea, deşi aceasta a obţinut 44% din sufragiile electoratului din colegiu, faţă de cele 18% ale lui Coclici. E o trimitere artificială şi aiurea. Nu-i de vină nimeni! Toţi suntem deştepţi! - aşa interpretează domnul Radu Coclici, în mentalul dânsului, această situaţie care s-a creat în România în această săptămână”.
Atacurile lui Alexandru Pereş nu l-au iertat nici pe PSD-istul Ioan Dârzu: "Ioan Dîrzu epatează din nou, trecând din penibil în grotesc. Eludând criza, Dîrzu ne acuză că de doi ani nu s-au făcut investiţii în Învăţământ, iar salariile profesorilor au scăzut. Este adevărat că au scăzut, dar provizoriu. Dar în nici un caz cu 60-70%, cum delirează îmbătat de propria elocinţă. Poate că domnul Dîrzu ar fi găsit în ultimii doi ani, ca ministru de resort, bani să pompeze în Învăţământ. Şi să arunce România la nivelul Greciei unde păstoreşte tot un guvern socialist, frate cu PSD-ul", a conchis senatorul de Alba.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)