Un bărbat din Ocna Mureș s-a ales cu dosar penal după ce și-ar fi bătut soția. Femeia a fost cea care l-a reclamat la poliție.

Potrivit IPJ Alba, joi, 4 iunie, polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie de 35 de ani din oraș, cu privire la faptul că miercuri seara ar fi fost agresată de soț.

Publicitate

”În urma interpretării formularului de evaluare a riscului, a rezultat necesitatea emiterii, față de agresor, a unui ordin provizoriu de protecție, pe o perioadă de 5 zile, acesta fiind obligat să nu se apropie” de soția sa, a transmis IPJ Alba.

De asemenea, pe numele său, a fost întocmit un dosar penal, pentru violență în familie.