Eveniment
Violență în familie la Vințu de Jos: bărbat de 41 de ani, REȚINUT de polițiști după ce și-a agresat soția

Un bărbat de 41 de ani din Vințu de Jos a fost reținut de polițiști după ce, timp de două zile consecutive, și-a agresat fizic soția. Pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 20 spre 21 iulie 2025, polițiștii Secției de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 41 de ani, din Vințu de Jos, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în ultimele 2 zile, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii, bărbatul ar fi agresat-o fizic, pe soția sa, în vârstă de 42 de ani.
Pe numele bărbatului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
Cercetările sunt continuate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News