Eveniment
Omul care a dus Unirea Alba Iulia în Liga I nu doreşte să se mai întoarcă la fotbal. Viorel Mălușel: ”M-am lecuit, nu mă mai implic”

Contactat telefonic, Viorel Mălușel a infirmat zvonurile conform cărora s-ar reîntoarce ca investitor în lumea fotbalului. ”Nu se pune problema să mă mai implic. Eu, așa, din ce m-au chemat, să văd și eu meciuri. M-am lecuit cu fotbalul, nu am de gând să mă mai implic, așa le mai dau niște indicații la Cugir, mi-au cerut părerea. E cam slăbuț campionatul județean”, a declarat Viorel Mălușel.
A făcut la Unirea generația de aur și a dat șanse jucătorilor tineri
Unirea Alba Iulia a cunoscut cele mai mari satisfacții în lumea fotbalului, în perioada în care Viorel Mălușel se implica la echipă. Echipa a promovat în premieră, pe prima scenă a fotbalului românesc și a reușit o clasare istorică pe locul 6, fiind numită pe atunci ”campioana deplasărilor”, deoarece echipa câștigase foarte multe partide externe. ”Toată lumea îmi spunea după promovare că nu facem nici un punct și am terminat pe şase, puteam termina pe trei. Puteam merge în cupe europene sau în intertoto, dar nu ne-am forțat, iar în intertoto nu ne-am îsncris din lipsă de bani, cam asta a fost problema mereu la Alba”, a mai spus Mălușel.
Acesta a fost un iubitor al fotbalului și a pregătit și o a doua echipă, la care creștea mereu jucători tineri. De la Minaur Zlatna au pornit spre fotbalul mare fotbaliști ca și Zăgrean, Cristea, Mincă. ”Eu mă ocupam și de transferuri și de tot și eu i-am adus pe cei de la Zlatna și acolo am format copii să crească. Eu când mă pensionasem am adus echipa de la Zlatna și am jucat pe <Mecanica>. Erau copii buni, Maghici, Hardă și exemplele pot continua. Pe Zăgrean, Cristea, Mincă, acolo i-am crescut. Erau jucători tineri”, povestește nostalgic Viorel Mălușel.
Mălușel: ”Am rupt relația cu Unirea”
Unirea Alba Iulia a terminat pe locul 6 la prima participare grație echipei întocmite de Viorel Mălușel ca finanțator și pregătită de Aurel Șunda. Iată cum arăta Unirea Alba Iulia în primul an al Ligii I. Cotora (Țurcaș) – Jercălău, Bumb, Himcinschi, Miclea, Cos.Bar – Paleacu Ov. Maier, Iurișniți, Găldean – Moldovan (Vascko).
FOTO 2: PROSPORT
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Plesa
vineri, 19.08.2011 at 23:17
Domnule Malusel sunt sigur ca fara sa vreti ati omis sa declarati ca unii tineri mai sus numiti de catre domnia voastra au primit in jur de 10 suturi in fund ca sa poata face pasul inainte pe cand altii aveau nevoie doar de unul. In rest, sanatate si numai bine !