Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Vize în SUA: Înregistrarea în programul Diversity Visa DV-2025 a început. Precizările oficiale ale Departamentului de Stat

Publicat

A început înregistrarea în programul Diversity Visa DV-2025, de miercuri seară, exclusiv în format electronic. Procedura se încheie în data de 7 noiembrie 2023.

Cererile de înscriere în program încep miercuri, 4 octombrie 2023, ora 19:00, ora României, și durează până marţi, 7 noiembrie 2023., anunță Ambasada SUA în România.

Cererile de înscriere în Programul DV-2025 se trimit electronic pe site-ul: dvprogram.state.gov, fără să se perceapă vreo taxă de înscriere.

Solicitantul de viză are dreptul la trimiterea unei singure cereri de înscriere. Participanţii care trimit mai multe cereri vor fi declaraţi ineligibili.

Instrucţiunile complete ale Programului DV-2025 se găsesc pe pagina publică a Departamentului de Stat la usvisas.state.gov/dv/instructions.

Ca element de noutate, în acest an nu mai trebuie să dețină un pașaport valabil la data înregistrării în program.

„În anii precedenți, Departamentul le-a cerut solicitanților să furnizeze informații dintr-un pașaport valabil, neexpirat, la momentul intrării în DV. În prezent, participanții nu trebuie să aibă un pașaport valabil” atunci când își trimit cererea de viză.

Participanții trebuie să trimită o fotografie făcută în ultimele șase luni, așa cum cer specificațiile publicate în Instrucțiunile DV-2025. Persoanele care trimit fotografii din anii trecuți, atunci când au cerut înscrierea în program vor fi declarați ineligibili.

Participanții care s-au înscris în program trebuie să păstreze numărul unic de confirmare până cel puţin pe 30 septembrie 2025.

Cererea de înscriere care respectă toate instrucțiunile va genera o pagină de confirmare cu numele participantului şi un număr unic de confirmare a înregistrării, care ar trebui tipărită. Cu toate acestea recuperarea numărului de confirmare se poate face pe pagina Entrant Status Check prin introducerea adresei de email, a numelui de familie şi a anului naşterii.

Cu ajutorul acestei pagini participantul va verifica electronic stadiul cererii de înscriere prin opţiunea „Verificare stadiu cerere de înscriere” (Entrant Status Check) la adresa de internet dvprogram.state.gov.

Solicitantul va primi pe această pagină și instrucțiuni cu privire la procedura de solicitare a vizei şi notificări cu privire la programarea la interviul de obţinere a vizei.

Pe aceeaşi pagină, Entrant Status Check, participanţii selectaţi vor putea găsi informaţii despre solicitarea vizelor DV şi despre programarea interviului de viză atât pentru ei cât şi pentru membrii eligibili ai familiilor lor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax