Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Vizită de studiu la Ciugud: Potențiali beneficiari de fonduri europene acordate prin PNDR au discutat despre oportunități de investiții

Publicat

Potenţiali beneficiari de fonduri europene acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală au efectuat în comuna Ciugud o vizită exemplificativă a proiectelor finanţate prin PNDR, vineri, 4 aprilie 2014. Vizita este inclusă în proiectul „Organizarea sesiunilor tematice şi vizite de lucru pentru informarea publicului ţintă”, susţinut de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) şi are scopul de a observa exemple de bună practică în implementarea proiectelor cu fonduri europene.

În acest fel, potenţialii beneficiari au avut ocazia să discute cu beneficiarii fondurilor şi cu oficialităţile şi să identifice oportunităţi de investiţii în spaţiile rurale vizate de fiecare.

După o prezentare a celor mai importante proiecte realizate, susţinută de primarul Gheorghe Damian, delegaţia s-a deplasat la obiectivul „Reţea canalizare menajeră şi staţii de epurare în localităţile Ciugud, Drâmbar, Teleac, Hăpria, Straja, Berghin şi Ghirbom (comunele Ciugud şi Berghin) şi reţea de alimentare cu apă a localităţilor Straja Berghin Ghirbom, judeţul Alba”. După ce au admirat sistemul de funcţionare a staţiei de epurare, vizitatorii au fost continuat la obiectivele „Dezvoltarea infrastructurii agricole a comunelor Ciugud şi Berghin prin asfaltarea drumurilor de exploatare” şi „Amenajare Centru de Zi pentru Vârstnici în satul Limba”, unde s-a încheiat de asemenea şi vizita delegaţiei.

„Ne simţim onoraţi de faptul că instituim un model în absorbţia fondurilor europene şi interesul manifestat de alte entităţi validează munca depusă în ridicarea comunei Ciugud la standardele la care se află astăzi. Valoarea comunităţii noastre a crescut odată cu experienţa pe care am acumulat-o în realizarea şi implementarea proiectelor şi, având în vedere că banii cei mai ieftini sunt cei europeni, sunt sigur că vor mai exista asemenea vizite şi în viitor”, a declarat Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax