Uncategorized
Voluntari din Blaj, instruiţi în acordarea primului ajutor
Un grup de 30 dintre voluntarii Subfilialei de Cruce Roșie din Blaj au fost pregătiți în domeniul acordării primului ajutor de bază premedical de către instructori- doctorii Lucia Nistor și Doina Moldoveanu.
Implementarea proiectului de prim ajutor de bază – „Sistem Național Standardizat în Prim Ajutor de Bază al Crucii Roșii Române”, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE), a continuat cu organizarea, în luna martie a acestui an, a două sesiuni de instruire, în 24/25 și 30/31 martie. Prin organizarea acestor cursuri se urmărește atingerea a două dintre obiectivele principale ale proiectului mai sus menționat, respectiv informarea și educarea populației cu privire la importanța dobândirii cunoștințelor de prim ajutor de bază, precum și creșterea impactului pozitiv al intervențiilor de prim ajutor în salvarea vieții, știut fiind faptul că primele momente ale intervenției sunt şi pot fi decisive. „Având în vedere cele de mai sus, filiala noastră organizează pe raza județului Alba cursuri de prim ajutor pentru salariații din instituțiile publice, societățile comerciale, firmele private sau de stat”, a precizat Adrian Iodi, coordonator teritorial Crucea Roşíe Filiala Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News