Eveniment
Vot masiv în străinătate, la alegerile prezidențiale 2025: numărul românilor care au votat in diaspora, aproape dublu față de 2024

Peste 374.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă, la ora 21:00 (ora României). În străinătate se desfășoară votul la primul tur al alegerilor prezidențiale.
Conform datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00 ora României (ora locală 7:00) și până sâmbătă, la ora 21:00, s-au prezentat la urne 374.109 cetățeni români.
Comparativ, la turul I din 2024, prezența era de 210.629.
Până sâmbătă la ora 21.00, 4.106 alegători au votat prin corespondență, totalul voturilor exprimate în străinătate fiind în prezent de 378.215, potrivit Agerpres. Până la ora 21.30, numărul depășea 388.000.
Cei mai mulți alegători români au votat în Italia – 65.650, Germania – 60.729, Marea Britanie – 58.813, Spania – 49.373, Republica Moldova – 33.602, Franța – 18.310 cetățeni români. În Statele Unite ale Americii au votat 4.445 români, iar în Canada – 3.907.
Votul în diaspora la alegerile prezidențiale se desfășoară pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică:
- vineri, 2 mai, între orele 7:00 și 21:00 (orele locale)
- sâmbătă, 3 mai, între orele 7:00 și 21:00 (orele locale)
- duminică, 4 mai, între 7:00 (ora locală) și 21:00 (ora locală a României).
În cele 965 de secții de votare din diaspora organizate pentru alegerile prezidențiale din acest an pot vota cetățenii români care se află în străinătate în ziua scrutinului, indiferent dacă au sau nu domiciliul ori reședința în afara țări
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News