Connect with us
Advertisement

Eveniment

Votarea moțiunii de cenzură, amânată până când se pronunță CCR pe sesizarea depusă de Guvern. Ciolacu: Orban să își dea demisia

Publicat

Votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu este amânată până când se pronunță Curtea Constituțională pe sesizarea depusă de Guvern, au decis, joi, Birourile permanente reunite, cu voturile PSD, PNL și UDMR. Prezentarea ei va avea loc joi, însă, chiar în lipsa cvorumului. 

Ludovic Orban nu și-a exprimat votul, însă a precizat că votul dat reprezintă o împiedicare a exercitării unui drept constituțional de depunere și votare a unei moțiuni de cenzură.

„Ați încălcat principiul statului de drept prin acest vot”, le-a spus Ludovic Orban colegilor din Birourile permanente.

Curtea Constituțională a stabilit pentru 15 septembrie termenul până la care Guvernul și Parlamentul trebuie să transmită punctele de vedere. Data dezbaterii de către CCR a sesizării Guvernului încă nu a fost stabilită.

„Sunt prezent și nu votez. Din punct de vedere constituțional și regulamentar, ceea ce ați votat azi reprezintă o încălcare a principiului constituțional și al statului de drept.

Împiedicarea derulării procedurii moțiunii de cenzură, asta înseamnă.

Mai mult, există o altă decizie a CCR care spune că termenul de 3 zile nu se poate prelungi la nesfârșit și se invocă celeritatea în ceea ce privește dezbaterea și votarea.

Obligația noastră e să acționăm în cadru constituțional și regulamentar.

Deși e o propunere formulată de un coleg de coaliție, dar trebuie să știți că nu voi vota niciodată o propunere neconstituțională care pune în pericol democrația”, a spus Ludovic Orban.

Ciolacu: Orban să își dea demisia dacă nu înțelege legea

„Este un conflict între Guvern și Parlament. Guvernul este condus de PNL, iar Parlamentul este condus de PNL și USR. Deci este un conflict în interiorul acestei coaliții. Constituția trebuia respectată categoric.

Nu înțeleg de ce conducerea Camerei Deputaților prin dl Orban și conducerea Senatului prin dna Dragu nu au convocat până acum citirea moțiunii într-un plen comun.

Nu trebuia luată o decizie în BPR, trebuia respectată Constituția. (…) PNL și UDMR au propus să nu aibă loc nici citirea, ceea ce era o aberație totală. Președintele Camerei și președintele Senatului ar fi trebuie să convoace plen comun, fără decizia BPR.

Nu înțeleg de ce dl Orban a anunțat Guvernul după 5 zile. N-are nicio legătură dacă BPR a avut cvorum sau nu. Nu cumva ei sunt la putere și au majoritate. În acest moment au toate funcțiile în statul român”, a spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu a mai spus că Ludovic Orban trebuie să-și dea demisia, dacă nu înțelege legea. PNL a încălcat Constituția, moțiunea trebuia citită deja, a mai spus liderul PSD.

Joi, la ora 16.00, se va întruni plenul Parlamentului, convocat de preşedinţii Camerei Deputaţilor și Senatului, Ludovic Orban și Anca Dragu, pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR împotriva Guvernului Cîțu.

Ludovic Orban a precizat că şedinţa plenului se va desfăşura chiar dacă nu se întruneşte cvorum la şedinţa Birourilor permanente reunite, care are loc joi dimineață.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement