Connect with us
Advertisement

Eveniment

Vouchere sociale: cum poți rămâne fără banii de la stat. La ce ar trebui să fie atenți beneficiarii

Publicat

Cardurile sociale, cunoscute și ca tichete sau vouchere sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” au fost gândite ca un ajutor pentru persoanele cu venituri mici. Cu acestea, pot fi cumpărate alimente sau mese calde.

Cardurile sociale sunt încărcate o dată la două luni, cu tranșe de câte 250 de lei, până la finalul anului. De acestea beneficiază câteva milioane de români.

Însă unii dintre aceștia au întâmpinat probleme, pentru că nu au știut reguli de utilizare.

Unii dintre beneficiari au atenționat că nu au mai putut utiliza cardurile după ce au cumpărat și altceva în afară de alimente, cum sunt șervețele, hârtie igienică, detergenți sau hrană pentru câini.

”Nu cumpărați șervețele, hârtie igienică, detergenți etc., chiar dacă magazinul va spune că e ok! Noi am pierdut dreptul pentru că am cumpărat 2 cutii hrană pentru cățel, la casă de marcat ni s-a spus că este ok dar după, ni s-a anulat dreptul de a mai beneficia de acești bănuți pe motiv că sunt destinați strict pentru hrană oamenilor!”, este unul dintre mesajele citate de playtech.ro.

Alții au amintit că au avut aceeași problemă pentru că o casieriță nu a dorit să le scoată al doilea bon pentru ”plastilină de 5 lei”.

Carduri sociale: ce este interzis

Sunt interzise și se sancționează conform legii:

  • a) utilizarea de către beneficiari a tichetelor sociale în alt scop decât achiziționarea de produse alimentare și mese calde
  • b) solicitarea de către beneficiari și/sau furnizarea de numerar în schimbul tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau pentru fracțiuni din acestea
  • c) refuzul nejustificat al unităților afiliate de a accepta tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde. Refuzul este justificat dacă există o suspiciune rezonabilă privind autenticitatea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau identitatea dintre titularul tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde și destinatarul final al acestora;
  • d) comercializarea tichetelor sociale. Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Utilizarea cardurilor sociale pentru achiziția de alcool și țigări poate aduce amenzi de aproximativ 6.500 de lei. Aceste amenzi pot fi aplicate și de Poliția Locală. Cardurile blocate în cazul persoanelor care le-au folosit pentru a achiziţiona băutură şi ţigări vor rămâne blocate până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra.

Cine poate primi cardurile/voucherele/tichetele sociale

  • a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei
  • b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei
  • c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei
  • d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei
  • e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare
  • f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement