Eveniment
Vreme de iarnă la început de aprilie: Frig, furtuni, lapoviţă şi ninsoare la munte, până vineri seara

În intervalul 9 aprilie, ora 18.00 – 11 aprilie, ora 21.00, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
În sud şi est cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp, în 24 de ore.
Îndeosebi în seara zilei de miercuri, 9 aprilie şi în noaptea de miercuri spre joi, ploile vor fi sub formă de aversă, se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar vremea va deveni rece pentru această perioadă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News