Actualitate
VREMEA de primăvară în Transilvania şi la munte, până în 22 martie. Prognoza meteo pe două săptămâni

În Transilvania, primele zile ale intervalului de referinţă vor fi caracterizate de temperaturi diurne uşor mai ridicate decât în mod normal, maximele fiind, în medie regională, de 9 – 11 grade, în timp ce media minimelor, deşi în creştere, se va menţine negativă, între -5 și -2 grade. Cu începere din 12 martie şi până la sfârşitul primei săptămâni, valorile termice vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obişnuit, mediile maximelor fiind de 5 – 7 grade, iar cele ale minimelor de -4 și -3 grade. Între 16 şi 22 martie, media valorilor termice maxime diurne va creşte destul de puţin, atingând 8 grade, iar temperaturile nocturne se vor situa, la rândul lor, uşor sub mediile climatologice specifice acestei perioade din an, cu o medie în jurul valorii de -3 grade.
Probabilitatea pentru precipitaţii slabe, mixte, va fi mai ridicată în intervalele 12 – 15 martie şi 17 – 18 martie, dar acestea vor fi posibile, pe spaţii restrânse, şi în cursul celei de-a doua săptămâni. Vor fi condiţii de formare a poleiului.
La munte, la începutul intervaluIui, dar şi în cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi apropiat de cel climatologic normal, cu medii ale maximelor de 1 – 4 grade şi ale minimelor de -6 și -3 grade. Ceva mai rece va fi intervalul 12 – 16 martie, când media temperaturilor maxime va fi negativă, iar pe timpul nopţilor valorile termice medii vor coborî spre -8 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi mai ridicată în a doua parte a primei săptămâni, în special în intervalul 12 – 13 martie, când în zonele înalte vor predomina ninsorile. În a doua săptămână, temporar, vor fi ploi, lapoviţe şi ninsori slabe. Vor fi condiţii de formare a poleiului.
sursa: meteoromania.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News