Connect with us
Publicitate

Actualitate

VREMEA ÎN ALBA, de sărbători: Paşti cu ploi şi temperaturi relativ călduroase. Atenţionare de averse şi descărcări electrice

Publicat

O vorbă din popor spune că „aşa cum e vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşti”. În acest an, chiar şi cei mai sceptici la „superstiţii” vor trebui să accepte situaţia şi să se echipeze în acest sfârşit de săptămână cu umbrele şi încălţăminte impermeabilă, pentru că meteorologii anunţă ploi în judeţul Alba. Cu toate acestea, temperaturile nu vor fi scăzute, ci vom avea, sâmbătă, maxime de 20 de grade Celsius în Cugir şi minime de 10 grade în Alba Iulia, Sebeş, Blaj, Aiud şi Cugir.  Nu este, deci, exclus, să ne regăsim în curţile bisericilor, la slujba Învierii, sub o mare copertină de umbrele. Acest lucru s-a mai întâmplat în anii trecuţi, ceea ce confirmă că vremea nefavorabilă nu va aduce paloare Luminii Sfinte din Noaptea de Paşti.

UPDATE: INMH a emis vineri, la ora 13.00, o informare privind fenomene de instabilitate meteorologică  accentuată, ce se vor produce în perioada 14 aprilie, ora 9.00 – 15 aprilie, ora 21.00. În toată ţara, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În sud, dar şi în zonele de deal şi de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp.

Vă prezentăm, în continuare, vremea în detaliu în oraşele din judeţul Alba.

Sâmbătă, 14 aprilie

Alba Iulia: minime de 10 grade Celsius, maxime de 19 grade Celsius; ploaie trecătoare

Sebeș: minime de 10 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; ploaie trecătoare

Blaj: minime de 10 grade Celsius, maxime de 18 grade Celsius; ploaie trecătoare

Ocna Mureş: minime de 9 grade Celsius, maxime de 17 grade Celsius; ploaie trecătoare

Cîmpeni: minime de 9 grade Celsius, maxime de 18 grade Celsius; ploaie trecătoare

Abrud: minime de 9 grade Celsius, maxime de 18 grade Celsius; ploaie trecătoare

Aiud: minime de 10 grade Celsius, maxime de 18 grade Celsius, ploaie trecătoare

Cugir: minime de 10 grade Celsius, maxime de 20 grade Celsius; ploaie trecătoare

Duminică, 15 aprilie

Alba Iulia: minime de 10 grade Celsius, maxime de 18 grade Celsius; ploi sporadice

Sebeș: minime de 10 grade Celsius, maxime de 19 grade Celsius; ploi sporadice

Blaj: minime de 10 grade Celsius, maxime de 19 grade Celsius; ploaie trecătoare

Ocna Mureş: minime de 9 grade Celsius, maxime de 16 grade Celsius; ploaie trecătoare

Cîmpeni: minime de 9 grade Celsius, maxime de 13 grade Celsius; ploaie

Abrud: minime de 9 grade Celsius, maxime de 13 grade Celsius; ploaie

Aiud: minime de 10 grade Celsius, maxime de 19 grade Celsius; ploaie trecătoare

Cugir: minime de 10 grade Celsius, maxime de 19 grade Celsius; ploi sporadice

Sursa: accuweather.com

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate